21.8 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăLifestyleFoodFibra optică ajunge în satele izolate ale României

Fibra optică ajunge în satele izolate ale României

Cu pâine şi sare a fost primit Internetul în satele vasluiene. Nu că n-ar fi fost şi înainte, dar atunci alerga de la o antenă la alta, pe calea undelor, strecurându-se, alene, printre dealuri şi peticele de pădure. Pe când azi e altceva, vine pe cablu cu fibră optică.

 

Delegaţia oficială a sosit tocmai de la Bucureşti, să inaugureze în comuna Pogana un proiect european, cel dedicat Internetului, în satele Tomeşti şi Măscurei. Cum nu mă atrag discursurile, prefer s-o iau încet, la pas, pe uliţele satului, să stau de vorbă cu lumea. Venisem pe un drum şerpuitor, de la Bârlad, văzând dealurile ca nişte valuri, îmbrăcate în recolte bogate, porumb şi grâu, semn de oameni gospodari, care nu au lăsat nici măcar un petic de pământ necultivat. La ora prânzului, căldură greu de suportat. Pe la porţi, ochi întrebători. Nu ştiau de ce apăruseră atâtea maşini pe uliţele prăfuite. Cum intri în vorbă, lumea spune de una, de alta. Adulţii, cu necazurile lor. Bătrânii cu pensii mici, tinerii se bagă argaţi cu ziua pentru 40 de lei, de la răsăritul până la apusul soarelui. Dar cei mai mulţi îşi amintesc de rudele lor plecate la muncă departe, în alte ţări. Şi atunci înţelegi de ce cu greu apare câte un capăt de zâmbet printre ridurile adânci.

La sfat cu puştanii

Doar copiii se joacă. Au intrat în vacanţă. Remarc şcolile bine puse la punct, şi în Tomeşti, şi în Măscurei. Toată comuna, cu cele cinci sate ale sale, şi un total al populaţiei de 3.380 de locuitori, conform celor spuse de oficialităţi, are 500 de elevi. Mă aflu în vatra satului Tomeşti, sub un umbrar, alături de vreo zece puştani. Şi ce să vezi, fiecare cu telefonul lui mobil. Unul are o tabletă. Se uită la un filmuleţ cu ciudăţenii de prin toată lumea adunate. Mama şi tata, din străinătate, le-au trimis aceste semne ale lumii moderne. Pe care micuţii le mânuiesc cu dezinvoltură. Unul dintre vecinii mei de vorbă îmi arată un stâlp din apropierea şcolii. Acolo este vechea antenă de Internet, încă funcţională. Seara, zice băiatul, vezi pe uliţă multe luminiţe în jurul acelui stâlp. Nu înţelegeam despre ce luminiţe e vorba. Pe urmă îmi dau seama că sunt telefoanele mobile. Tocmai antena îi atrage, în jurul ei fiind semnalul mai puternic. Copiii vorbesc cu părinţii lor de departe.

Sus, pe deal, în căutarea semnalului

Cu cât te îndepărtezi de antenă, cu atât semnalul e mai slab, îmi explică profesoara Tudoriţa Gâfu, care trecea prin zonă şi elevii au salutat-o. Doamna îmi arată dealul care străjuieşte satul, ca o barieră în calea furtunilor, şi asta e bine, dar şi a semnalelor de Internet, asta fiind rău. Nu de puţine ori a fost nevoită fie să se urce în vârful dealului, fie să meargă zece kilometri, în altă zonă mai bine poziţionată, ca să aibă semnal. Avea nevoie de informaţii din domeniul ei, Limba Franceză, referate, rapoarte. Mergi şi la oraş, atunci când e nevoie, să accesezi cele trebuitoare ştiinţei. Apare apoi şi un domn între două vârste care povesteşte că a lucrat la plantarea stâlpilor şi altor aparate, pentru noua reţea de Internet, cea cu fibră optică. Dar, pun eu întrebarea, calculatoare aveţi acasă? Că dacă îţi vine Internetul pe cablu şi îţi bate la uşă, tu ar trebui să-l „omeneşti” cu o unitate. Sau tot pe telefoane şi tablete vă bazaţi? Din jurul meu răsar răspunsuri afirmative. Calculatoare sunt. Tot de la părinţii din Spania şi Italia. Că au fost ţinute până acum ca mobila, e drept, dar uite că nu degeaba, văzând că banii europeni au adus, în sfârşit, şi în locurile acestea Internetul pe cablu.

Cifre seci

Statisticile naţionale sunt crunte. Se vorbeşte despre „zonele albe”, adică nu mai puţin de 2.268 de localităţi unde nu există Internet. Prin actualul program, intitulat RO-NET, se scot din întunericul informaţional 783 de comunităţi, din numărul total expus mai devreme. Toate cifrele acestea oglindesc realitatea din mediul rural românesc. Unii poate ar spune că altele ar trebui să fie priorităţile, de la asfaltul care să ia locul noroiului, până la trecerea în istorie a hasnalelor.

Puterea de a contrazice

Stau de vorbă cu sufletele acestea care se pregătesc să intre în viaţă. Abia ce au 14 sau 16 ori cel mult 18 ani, şi îmi dau seama că fiecare are visul lui. Unul vrea să fie mecanic auto, o fată, Ana Maria, de 17 ani, plănuieşte să dea la facultate, la anul, în Iaşi, tot în domeniul tehnic. Tuturor le plac jocurile pe Internet, dar la fel de bine ştiu şi unde să găsească informaţiile pe care le doresc, ca să vadă cum e lumea, altfel de cum o ştiau ei până nu demult, doar de la înălţimea gardului din nuiele. Şi mai e un lucru foarte interesant la copiii aceştia, care, atunci când îşi ridică privirea din telefon sau tabletă, au puterea să te contrazică.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă