Dupa aproximativ o luna de zile de cand furia apelor Dunarii a inghitit comuna doljeana Rast viata oamenilor de aici continua sa curga in avalul comunei pri-mitive. Laolalta cu porci, vaci si alte oratanii, bunici, parinti si copii incearca sa-si duca traiul de zi cu zi, in speranta ca, pana la iarna, cosmarul va lua sfarsit. La patru kilometri de comuna, pe cateva hectare de teren agricol, un catun improvizat.
Au trecut inundatiile, televiziunile, premierul si presedintele. In urma lor a ramas aceeasi drama. Oamenii sunt ingroziti de trecerea timpului, de faptul ca autoritatile nu fac nimic concret, iar “daca ne prinde iarna pe camp, o sa murim cu totii”. Dupa tragedie, 551 de case au ramas sub ape, 526 crapate. O parte dintre sinistrati au plecat la rude, altii s-au intors printre darapanaturi. “Este foarte frig. Dormim pe pamant pentru ca primarul nu ne da saltele”, se plange Neculai, tatal a trei copii, dintre care cel mai mic, abia intarcat. Supararea lui este accentuata si de faptul ca ajutoarele ce au venit in Rast s-au distribuit pe ochi frumosi. De aceeasi parere sunt si ceilalti napastuiti ai sortii. Alimente, paturi, incaltaminte sau saltele au luat drumul tarabelor de la oras. “Sunt niste hoti, in frunte cu popii. Nici primarele nu-i mai poate stapani”, se ratoieste un alt sinistrat.
Spaima sinistratilor, preotii
Printre corturi, praful campului si animale, patru parmaci si o bucata de folie acopera crucea Mantuitorului si cateva candele aprinse. Este biserica sinistratilor din Rast. Chiar daca nu e timpul slujbei, oamenii spun ca cei trei preoti ai comunitatii isi fac aparitia doar o data cu ajutoarele. “Sunt plecati cu pacatele lor, ca nu-i mai satura Dumnezeu. Se ocupa cu vanzarea ajutoarelor”, se plang enoriasii campului. Despre “grija” celor trei preoti ai comunei fata de oameni, primarul Iulian Silisteanu are aceeasi suparare. “Biserici din Valcea, Severin sau Bacau ne-au trimis ajutoare. Au luat totul in parohia lor si oamenilor le-au aruncat praf in ochi”, ne spune Silisteanu. Totusi, caminul cultural si scoala generala, neatinse de furia apelor, au fost transformate in depozite de alimente si alte materiale. Jandarmii, cate patru de fiecare parte, si-au luat rolul in serios, inca din prima zi a infiintarii lor. “Le pazim hrana ca altfel o vand. Sunt rai, lenesi si betivi”, ne lamureste unul dintre jandarmi despre atitudinea oamenilor din Rast. Militarii isi amintesc si de clipele de groaza din timpul inundatiilor, cand, aflati in lupta cu apele, trebuiau sa suporte apostrofarile si chiar injuriile localnicilor. “Momailor, armata de… sau alte astfel de epitete, ne adresau unii sau altii. Ei erau preocupati de cine si ce le va aduce. Au muncit prin carciumi”.
“Noi vrem saltele!”
Daca o astfel de nenorocire, abatuta peste localitate ar fi trebuit sa-i uneasca pe oameni, ajutoarele sosite aici dupa dezastru i-au invrajbit. Pentru multi dintre ei, marul dis-cordiei, salteaua. In acest caz, Silisteanu a tras oblonul: “Nu se mai distribuie saltele pana la punerea in posesie cu noua vatra de sat”. “Nu au vazut in viata lor o saltea moderna. Le-au luat, le-au vandut si acum dorm pe jos, pe pamant”. Ce-i drept, multi dintre sinistrati au preferat sa se adaposteasca in corturi improvizate, refuzandu-le pe cele puse la dispozitie de catre armata. “Ar fi trebuit sa dea cu subsemnatu', dar de frica raspunderii au refuzat”, ne explica primarul de ce unele familii dorm in conditii deplorabile. Tot armata le asigura napastuitilor si hrana zilnica. Un polonic de ceai, o paine si o conserva reprezinta micul dejun, iar spre seara, dupa ora cinci, oamenii se asaza la rand sa-si primeasca cina. Mancare gatita si-un fruct. Peste 3.500 de portii zilnic. Sunt multumiti de tratamentul armatei, dar dezamagiti de atitudinea mai-marilor de la Bucuresti. “Tariceanu a venit doar atunci, sa sparga digul, si ne-a dat uitarii”, se plange o batrana a comunitatii. “Si Becali a promis ca ne-ajuta”, striga un alt sinistrat, suparat de faptul ca “razboinicul luminii” nu a ajuns sa-si faca pomana la Rast.
Teme prin praf sau la lumina lumanarii
Cu toate problemele cu care se confrunta comuna doljeana, problema copiilor ramasi in voia sortii este una critica. Scolari sunt 430, iar la gradinita merg aproximativ 80. Alti 90 se joaca inca cu suzeta sau cu animalele slobode. Pentru prescolari si scolari, un microbuz si un Aro asigura transportul la Bailesti. Chiar daca isi fac temele prin praf sau la lumina lumanarii ei s-au hotarat sa-i faca in ciuda destinului. Tot la scoala merg, de cateva zile, si opt sinistrati. Se specializeaza in arta culinara. Bucatarii militari trebuie inlocuiti. Astfel, pana va lua sfarsit calvarul de la Rast, oamenilor nu le-a ramas decat sa-si accepte destinul si sa spere ca promisiunile facute de catre autoritati se vor concretiza, cel tarziu pana la iarna.
