• Alexandru Gruia din Turdas mai lupta si astazi in vis la Stalingrad sau Odessa.
• Batranul de 92 de ani a strabatut mii de kilometri pe jos cu arma in mana pana in sudul Crimeii.
"Noaptea nu dorm aproape deloc. Stau intins in pat si revad cu ochii deschisi pozitiile batalionului meu in asalturile din razboiul Crimeii.
Visez bataliile de la Odesa si de la Stalingrad si ma mir cum m-a ajutat Dumnezeu sa razbesc. Sara eram oameni normali ascunsi in transee sau in corturi. Iar a doua zi te trezeai cu el, camaradul de langa tine, cu care ai vorbit si ai luptat poate luni de zile, nebun. Sau il vedeai cum a incaruntit de tot in numai cateva ore. Cum am putut rezista toti anii aceia de razboi? Sa iti astepti in fiecare secunda, in fiecare minut moartea. E mai cumplit decat atunci cand iti pierzi un copil sau mama. Ma gandeam ca in fiecare moment ar putea veni un glont sa ma loveasca si sa crap acolo nestiut de nimeni."
O confesiune pe care Alexandru Gruia nu a facut-o in soapta, ci a spus-o raspicat. A luptat trei ani in cea mai cumplita batalie a lumii moderne – al doilea razboi mondial. Apoi s-a intors in satul Turdas, din judetul Hunedoara, pentru a reinnoda firul unui destin, frant atunci cand vocea maresalulul Antonescu a urlat din difuzoare la 22 iunie 1941: "Ostasi romani, va ordon treceti Prutul!"
Mirosul cadavrelor acoperit de fumul tigarilor
Intr-o zi de februarie anormal de calda, nicio adiere de vant nu tulbura viata care curgea molcom pe luciul Muresului, printre firele de iarba, in crengile copacilor pitici din apropierea gradinii lui Alexandru Gruia.
"Pe front ne dadeau tigari foarte fine, germane. Ne spuneau sa fumam ca sa nu mai simtim duhoarea de cadavre care se descompuneau langa noi. Uneori treceau zile pana inceta focul si puteam sa ii ingropam pe cei cazuti." Memoria batranului functioneaza cu precizie de ceasornic elvetian. Doar timpul pare sa fi incremenit, si o data cu el oameni si vremuri: "M-am nascut in 1915. Am facut sapte clase in sat, apoi trei ani la jandarmi. M-am eliberat la 1 aprilie 1940 si peste numai opt zile am fost concentrat si dus in Basarabia. Cand aceasta regiune a fost cedata rusilor, m-am intors la Roman". Nu a fost batut si nu a tras niciun foc de arma pentru apararea fostelor teritorii romanesti.
Nu si-a inchipuit ca inr-o noapte de vara a anului 1941, la München, intalnirea dintre doi oameni pe care nu avea sa-i vada vreodata avea sa ii schimbe decisiv destinul si sa il trimita – pentru multi ani de zile -departe de casa si de rostul lui. La 12 iunie, Hitler ii comunica maresalului Antonescu ca a optat pentru invadarea Rusiei. seful statului roman lua decizia de a se alatura armatei germane din primul moment al razboiului.
"Razboiul a inceput in luna iunie, in noaptea de sambata spre duminica. Vineri am primit ordinul de chemare pentru a pleca pe front, luni am fost concentrat, iar marti am plecat in razboi. Nu a fost o pornire revolutionara. Am executat doar ordinul. Am trecut in Basarabia pe la Targu Frumos. Din Tighina am trecut la Tiraspol. Podul de pe Nistru a fost aruncat in aer si refacut din barci. In martie 1942, am ajuns in Crimeea, mergand numai pe jos. Nu am urcat o data intr-un tren sau in vreo masina. Intre martie si octombrie 1942 am luptat la Bakhisaray si Kerci", spune Alexandru Gruia.
"Sase zile am baut numa’ roua de pe iarba"
La mii de kilometri departare de casa, tarat intr-un razboi care nu era al lui si nici macar al neamului sau, batranul a deprins tehnica de a supravietui de la camarazi, de la "inamicul Ivan", din iernile aspre ale Crimeii, din padurile nesfarsite ale sudului salbatic.
"In seara de 20 iulie 1942, eram in apropiere de Feodosiya, o localitate aproape de mare. Seara ne aduceau mancare. Bucataria se afla intr-o caruta trasa de cai. Or trecut peste un rau care a fost minat si or sarit in aer – oameni, cai, bucatarie. Am stat sase zile in padure fara mancare, fara apa. Am supt roua de pe frunze. Dupa o saptamana, am reusit sa-i respingem pe rusi, ne-am pus in miscare si am gasit o fantana pe camp. Ofiterii nu ne-au lasat sa bem apa pentru ca ziceau ca e otravita. Am rabdat si atunci, ca in tot razboiul", povesteste navalnic batranul. In asaltul urmator, un locotenent a fost ucis. Rusii ii recunosteau pe ofiteri dupa centura lor cu diagonala si trageau cu pustile cu luneta. "Eu i-am adus, dupa trei ani, sotiei ceasul cu cadran negru si tabachera de tigari.
Timp de sase zile nu am putut sa il ridicam din transeele alea. Pe 25 iulie, in timpul luptelor, s-a auzit urletul unui capitan: «Fratilor, ingropati-ma in pamant ca nu mi-a mai ramas niciun soldat in companie».
Atacul a durat de la 5 dimineata pana la 8 seara. M-am intors pe firul unui parau, tarandu-ma pe burta cu sacul de merinde gaurit, masca de gaze, foaia de cort sparta in spate si acoperit cu vestonul atins de gloante. Din plutonul de 44 de oameni, ne-am intors numai 13", povesteste Gruia.
BIOGRAFIE
» Iunie 1940: nordul Bucovinei, Basarabia si Herta sunt cedate URSS fara ca armata romana sa traga un foc de arma.
» 22 iunie 1941: Romania intra in razboi alaturi de Germania. Armata romana trece Prutul.
» 16 iulie 1941: eliberarea Chisinaului.
» 25 iulie 1941: eliberarea nordului Bucovinei si a Basarabiei care redevin parte a Romaniei.
» 18 august-16 octombrie 1941: Odesa a fost cucerita de romani cu pretul a 17.000 de morti si 63 de mii de raniti.
» Iarna 1941-1942: ofensiva Moscovei. Incepe un razboi de uzura.
» Vara 1942: se dau lupte crancene pe Don, Harkov, Stepa Calmuca, Caucaz si in Crimeea.
» 19 noiembrie 1942: incepe contraofensiva sovietica la Stalingrad. Armata romana a inregistrat 150.000 de morti, raniti, bolnavi si prizonieri. La acea data luptau in URSS, Ucraina si Transinistria 450 de mii de soldati romani.
» 1943: armata romana se afla in retragere.
» 12 aprilie 1944: Rusia comunica conditiile armistitiului: cedarea Basarabiei si a nordului Bucovinei.
» August 1944: ofensiva Rusiei in Moldova.
» 23 august: intoarcerea armelor impotriva Germaniei.
Pe jos de la Deva in Crimeea
"Prin 1942, generalul Badescu a sosit in Crimeea. A coborat dintr-o masina eleganta, gri. A adunat toata divizia, s-a uitat la noi cat eram de slabi si amarati si ne-a zis cu glas tare: «Baieti, vom merge la Stalingrad si vom lua o caramida din ruinele orasului. Ati inteles baieti?» Nimeni nu a zis nimic. «Baieti, ati inteles», a urlat el. Nimeni nu a spus o vorba. Atunci a ordonat sa iasa din fiecare pluton cate doi soldati la raport. Capitanul m-a strigat: «Gruia, iesi!». Am crezut ca ne impusca, ca ne omoara pe toti cei care ne-or scos la raport. I-a intrebat pe fiecare in parte daca a inteles ce misiune i s-a incredintat. Tacere de mormant. Cand a ajuns la al patrulea soldat, acesta a spus tare: «Domnule general, uite caramida, asta am luat-o din ruinele Odesei. Ca asa ne-ati spus acum cateva luni – ca vom lua o caramida din ruinele Odesei si ne trimiteti acasa. Uitati aici caramida». si soldatul a scos din buzunar o piatra rosie. Generalul s-a urcat in masina si a plecat. Nici buna ziua nu o mai dat. Dar ordinul o fost ordin si a trebuit sa plecam la Stalingrad."
"Cinci luni nu schimbam camasa"
"In 1943, dupa ce am fost invinsi la Stalingrad, ne retrageam din calea rusilor. A doua zi de Craciun am ajuns intr-un grajd mare fara geamuri. Am dormit pe jos, intr-o mocirla in care se vedeau urme de copite de vaca inghetate. Am pus o patura pe jos, m-am infasurat intr-o foaie de cort si am dormit. Dimineata cand m-am dus afara a inghetat urina in zapada. Imediat, fara sa mancam, fara sa bem apa, am fost nevoiti sa plecam in mars pentru ca rusii erau pe urmele noastre. Iarna, peste boneta imi inveleam capul cu una dintre cele doua camasi pe care le aveam. Asa ca, din octombrie si pana in aprilie nu mai schimbam camasa. Eram plini de paduchi si de mizerie, cu pielea toata mancata. In ianuarie 1944 ne-am refugiat intr-un loc unde erau numai soldati romani. O rusoaica din sat mi-a spus urland in lacrimi ca are 18 oameni in casa, batrani si copii morti de foame. M-am dus la maior si i-am povestit. Mi-a spus: «Camarade Gruia, ia o galeata de mancare si cinci paini si da-le-o». Plangeau de fericire cand m-au vazut. Atunci rusoaica s-a apropiat de mine si mi-a spus: «Doamne, Doamne, ajuta-i sa mearga acasa la tata si la mama, la surori si la frati, Doamne ajuta-i». si m-a ajutat", rememoreaza batranul.
"Cand m-am intors am sarutat pamantul"
» Romania libera: La ce va gandeati in momentele de acalmie?
Alexandru Gruia: Cat o sa mai supravietuiesc. Traiam cu spaima de moarte mereu… Ma asteptam sa imi vina randul…
» Cat de mult v-a marcat razboiul?
A.G.: Cand am venit acasa din spital, in 1945, eram ca un salbatic. Incremeneam la masa cu lingura in mana. Nu mai aveam uitatura normala. Imi zicea femeia sa mananc frumos. Dar eu eram iarasi ca pe front, un soldat. Ganditi-va ca noi nu mancam cu saptamanile. Nu puteam taia painea cu baioneta. Erau luni in sir minus 40 de grade afara. Ma gandesc noaptea cum am putut rezista. Ca altul, iasa azi prin curte si zice ca ii frig la nici zero grade. si acum mai simt frigurile acelea cumplite. Nu pot dormi noptea mai mult de un ceas sau doua. Imi amortesc picioarele, ma ia frigul pe la spate, pe la gat. Ma iau durerile peste tot.
» V-ati gandit sa dezertati?
A.G.: Nu. Ce sa fi facut, sa fi stat ascuns in paduri? Erai sub comanda ofiterilor si trebuia sa mergi sa te bati unde ziceau ei. Ai fost concentrat pe front, trebuia sa lupti. Unii or mai dezertat. Or stat vagabonzi, infometati prin paduri. Astazi am pensie de veteran de razboi un milion si de stat primesc 4,2 milioane pensie. Toti banii ii dau la copii.
» Cum ati rezistat in razboi?
A.G.: Uite ca am rezistat prin gerurile acelea mari, prin gloante, printre straini… La veston aveam un mic caiet de rugaciuni – "Ramai cu mine Dumnezeule" se numea. Este singurul lucru pe care l-am purtat tot razboiul… Hainele le-am mai schimbat, armamentul la fel…
» Cum s-a sfarsit razboiul pentru dumneavoastra?
A.G.: In noaptea de 15 februarie 1944 am inghetat si ne-au dus la spital. Doua saptamani nu am putut pune piciorul in pamant. M-am intors pe front, dar luptele erau mult mai slabe. In noaptea de Vinerea Mare, in 1944, am trecut din Rusia pe la Cetatea Alba. Cand m-am intors in tara am sarutat pamantul.
» Cum ati trait dupa razboi?
A.G.: Am fost deconcentrat in 1945 la 1 iulie. Dupa 23 august 1944 nu am luptat alaturi de rusi. Nu m-au mai solicitat. M-am intors in sat si m-am casatorit. Am lucrat in primarie si la colectiv. M-am imprumutat de patru ori la banca si am avut serviciu 29 de ani. In 1977 am inceput sa inalt casele in care traiesc acum. Am muncit patru ani pana sa le termin. Pentru toate astea sunt respectat in sat. Nu am facut rau la nimeni. Nici la aia care au fost contra mea. Nimeni nu m-o blestemat, nimeni nu m-o injurat. Asa a fost sufletul meu.
