La doi paşi de Piaţa Victoriei, locul unde se hotărăşte destinul ţării şi se toacă nervii şoferilor, un om stă toată ziua şi face hârtie. În subsolul Muzeului Ţăranului, înconjurat de saci cu hârtie, lighene cu hârtii fermentate, cazane de tocat hârtii şi prese de hârtie, hârtierul Răzvan Supuran transformă deşeuri de hârtie în obiecte cu personalitate. Face asta de vreo şapte ani şi a avut destul timp să cugete la soarta hârtiei.
Hârtia nu va mai fi necesară
În ultimii 2000 de ani, ea a transformat lumea, a adus globalizarea culturală şi a făcut posibil progresul tehnic care ne-a dat calculatoare şi Internet. Tocmai această tehnică ne va duce la situaţia în care industria hârtiei nu va mai fi necesară, spune el. Aşa că n-a mai privit hârtia ca pe un obiect cu două dimensiuni, lungime şi lăţime. A început să pună în ea frunze, flori, crengi, să o toarne în forme, să facă sculpturi. Anul trecut a îmbrăcat cabina de proiecţii de la MTR în hârtie manuală. Iar acum vrea să facă o casă. Nu o să facă din prima o vilă, ci o căsuţă de 2,5 metri lungime şi 1 metru lăţime. Dar n-o să fie de jucărie şi nici n-o s-o ia vântul. „Lemnul şi hârtia au în compoziţie acelaşi lucru: fibra de celuloză. La lemn, fibrele nu sunt uniform structurate, într-o densitate crescută. Teoretic, printr-o presare foarte puternică se poate obţine o densitate mai mare decât a lemnului.” Cum faci scânduri de hârtie la fel de dure ca lemnul? Inventezi un meşteşug.
„Din hârtie moartă devine hârtie vie”
Nu pare mare filosofie să faci hârtie manuală. Iei o mulţime de foi, le faci ferfeniţă, le pui într-o găleată şi torni apă peste ele. Aştepţi cam o săptămână până încep să fermenteze şi să miroasă groaznic. În timpul ăsta, în hârtie se nasc bacterii care fac hârtia mai bună. „Din hârtie moartă devine hârtie vie”, spune meşterul. Apoi o arunci într-un butoi plin pe trei sferturi cu apă, în care o tijă legată de un motor toacă hârtia până o transformă într-un terci alb-cenuşiu. Cu terciul ăsta poţi face coli de hârtie dacă scoţi celuloza cu o sită şi o presezi între două bucăţi de pânză. Dar, la fel de bine, poţi crea un obiect. Răzvan toarnă terciul într-o formă ca de cozonac, lungă de un metru, cu fundul găurit pentru a se scurge apa. O presă electrică presează celuloza, puţin câte puţin, până scoate aproape toată apa din ea şi o face tare ca lemnul. Maşinăria e o fostă presă de gunoi, care a costat iniţial 500 de euro, dar a ajuns la 2.000 după toate modificările. La sfârşit se scoate din ea cu un fel de scândură de hârtie, care trebuie lăsată la uscat vreo două săptămâni. Scândurile uscate pot fi folosite ca grinzi sau tăiate în cărămizi. Cu astfel de cărămizi va fi construită casa, lipite cu un mortar pe bază de celuloză. Acoperişul va fi făcut din grinzi, peste care se pun plăci de hârtie mai mari decât nişte ţigle normale. Casa va fi rezistentă la apă – e de ajuns să amestece hârtia cu răşină de brad. Totul va fi pus pe un postament din lemn şi plimbat prin ţară, să vadă lumea că se poate construi cu hârtie.
Fost jurnalist la Pro TV, şcolit în istorie şi filosofie
Hârtierul fumează ţigări „Plugarul” şi stă la o măsuţă de cafea, într-un separeu amenajat ca birou în atelier. Are barba lungă, iar părul, când şaten, când cărunt, arată de parcă cineva a amestecat mai multe sortimente de hârtie. Şcolit în istorie şi filosofie, ucenic în Cluj la un meşter popular care prelucra hârtie, fost jurnalist la Pro TV, Răzvan pare acum un călugăr în hanorac. Îmi spune că ar vrea să se mute cândva într-un atelier în afara oraşului, unde să locuiască, să lucreze şi să aibă o moară de hârtie. „Vreau ca lucrurile să fie statornice, să nu mă mai plimb de colo-colo, ca acum. Asta, pe termen lung, vorbesc de un proiect de-o viaţă.” În termenii ăştia gândeşte meşterul. Hârtia nu-i un job pe care-l faci opt ore şi pleci acasă. Totul are un rost, iar rostul casei e să arate că hârtia se poate folosi ca material de construcţie. „Lăsăm să mai treacă 2000 de ani sau regândim lucrurile? Sunt atâţia munţi de deşeuri! Eu cred că munţii aceştia de hârtie ar fi suficienţi pentru 100 de ani de construcţii.”
„Hârtia e obiect, oamenii sunt subiecte”
O scândură se produce în câteva ore. Răzvan încearcă să facă cel puţin una pe zi ca să termine până în august. În restul timpului nu se plictiseşte – are comenzi de hârtie, cursuri şi tot felul de proiecte, despre care vorbeşte pe blogul atelierului (atelieruldecarte.blogspot.com). Revista „Meţeriaşii”, o publicaţie a MŢR scoasă în 100 de exemplare, e creată de el pe hârtie manuală pe care o trage la imprimantă şi îi ştanţează numele cu litere de metal. Printre articolele din numărul trei e unul numit „Moartea hârtiei”, semnat chiar de el, în care scrie: „În vremea când se comunică prin media şi Internet, hârtia e simplă remanenţă postindustrială. Prevăd dispariţia hârtiei suport în câteva decenii. Dacă va mai exista, va fi prin întoarcere la sens iniţial”. Adică vom pune pe hârtie doar lucrurile cu adevărat importante. Pentru omul ciudat din subsolul MTR, importantă e hârtia. Pune hârtie pe hârtie. Articolul continuă: „Hârtia aceasta nu mai are doar două dimensiuni, ci patru. Hârtia e obiect, oamenii sunt subiecte”.
