Polul budelor din Europa. Judeţul Olt. Tehnici strămoşeşti de construcţie a budei, golire şi strămutare

România este „polul budelor” din UE, iar Oltul este, conform datelor preliminare ale ultimului recensământ, judeţul cu cele mai multe locuinţe fără baie în casă. Prin deducţie logică, se poate spune că acest judeţ este polul budelor din UE în Olt, 70% din gospodării au WC-ul în curte.

Pe baza cifrelor statistice, am dat o raită prin judeţ, să aflăm de la ­„olteni în carne şi ­oase” ce tip de toalete folosesc în localităţile fără canalizare şi ce obiceiuri sanitare au pentru a nu-şi transforma „budele” în focar de infecţie.

Prima oprire, comuna Piatra Olt, satul Enoşeşti, unde intrăm în vorbă cu doamna Filişanu Elena (63 ani), pe care am ­oprit-o din drumul ei cu sapa în spate spre „ultimul drum”, unde avea în plan să recucerească un „loc de veci” pe care preotul, din greşeală, îl alocase altui sătean. Am întrebat-o pe doamna Lenuţa (cum e cunoscută de săteni) cum îşi fac nevoile oamenii locului. Aceasta ne-a explicat: „Satul nostru n-are canalizare. Toaleta e-n curte la noi. E din bătrâni aşa. Când eram copii tot aşa era. E cu acoperiş, e zidită, e cu bancă înăuntru.  E făcută de noi. Iarna e greu, maică, dar iese băiatul şi face pârtie şi noi ieşim mai pe urmă. Şi dacă suntem singuri tot aşa trebuie să facem, că de, copiii nu poţi să-i reţii, maică, de la ­soarta lor şi de la viaţa lor. ­Trebuie să se ducă şi ei, mânca-le-aş sufletul, să aibă grijă de familii, că am cinci, n-am numai pe-ăsta. Cinci am maică”.

La capitolul îmbăiere, lucurile stau la fel de dur: „Iarna facem la cădiţă. Apa o încălzim pe plită. Încălzim în oale de 10 kile. ­Într-o cădiţă intră câte două-trei oale. Vara facem tot la cădiţă, dar vara am butoi sus pe ăla şi în grădină. Se încălzeşte apa şi-i dau drumul pe la ăla, cum îi zice? La duş, duş de-ăla. După baie, apa trebuie aruncată. Dar e băiatul cu ­mine maică. Mă ajută, îmi face şi ­mâncare”.

Doamna Lenuţa e amabilă şi ne explică care e procedeul exact de golire a budei şi unde ajung res­turile omeneşti: „Când se umple, o luăm şi-o golim cu găleata, că dacă facem gropi în grădină, adânci de trei cazmale şi în ele golim cu găleata maică, cum făcea bătrânii noştri. Din an în an se scoate cu găleata, câte zece găleţi, că s-o golim până la fund e mult. Nici nu mai ţin minte, maică, cât de adânc este, că e demult făcut veceul. Luăm băncuţa, că se dă la o parte şi am făcut o oală cu mâner, cu coadă. Şi băgăm şi scoatem în găleată vârful.  Coada găleţii e cam aşa (îmi arată că-i ajunge până undeva la jumătatea distanţei dintre piept şi gât). Cam un metru jumate are. Găleata cu care se scoate din veceu e o oală. E afară, e agăţată afară într-un grajd din ăla mai mic. O folosim o dată pe an şi se spală după aia. Avem furtun la pompă. Avem şi apă în faţa porţii acilea, urmează să tragem şi noi. Apă curentă avem la fântână. Avem şi apă chiar prin poartă, dar n-am tras-o noi în curte că n-am avut bani. Ajunge cam la 5 milioane”.

Bătrâna ne-a explicat că procedeul are nişte reguli sanitare nes­crise, pentru siguranţa maximă a locatarilor gospodăriei: „Acolo rămâne mult timp. Nu plantăm, nu, nu, nu!. Niciodată nu putem plante acolo. E un colţ de grădină pe care nu-l folosim la absolut nimic”.

În ultimii ani, Tanti Lenuţa a observat un fenomen accentuat de modernizare a comunităţii rurale. Însă, ca mai mereu, noul vine cu bunele şi cu relele lui: „Ne ducem afară, la toaleta din curte, de când bătrânii noştri ne-a pomenit. Au făcut acuma băi lumea. Unii au făcut în casă. Dar se scurge în şanţ la stradă. Pute, dar ce să făcem, să-i dăm în cap lui, dacă Doamne iartă-mă îi dă drumu-n şanţ? Ne afectează, că vine mirosu noaptea. Aţi văzut că e aerul curat noaptea şi mirosul vine. Ne întrebăm: „Mă, cine, cine-a golit? Cine, cine-a golit?”. Dar nu poţi să-i dai în cap acuma dacă a golit”.

Comuna Brâncoveni

Cu Ion Popescu (55 ani) din comuna Brâncoveni ne intersectăm pe drumul sătesc. Opreşte bicicleta şi e de acord să ne explice cum se construiesc budele pe la ei: „Oamenii au toaletă veceu, aşa, în curte. Se sapă o groapă de 3 metri adâncime, de 50 pe 50 (n.r. – centimetri) Mică aşa, că doar din timp în timp se mută în altă parte, tot acolo, la 1-2-3 metri de cea veche. Depinde unde are omul spaţiul mai liber. Dacă sunt mai multe familii în curte, în maxim un an, aşa, groapa se umple.  Peste, deasupra se acoperă cu un strat de pământ de vreo juma’ de metru şi se sapă alta. Partea de deasupra a budei depinde de fiecare cum şi-o face, dar în general e pe schelet de lemn, îmbrăcat cu placă sau tablă. Când sapi o altă groapă, dacă partea de deasupra e bună o foloseşti tot pe aia, dacă nu, o dărâmi, o bagi pe foc şi faci alta din nou”.

Şi domnul Popescu a văzut valul civilizaţiei năvălind peste consăteni: „Bine, că unii, cu vile, au din asta, cum să spun eu, o groapă cu pereţi făcuţi din calupuri de zidărie şi vine cu maşină de igienizare de-aici din oraş şi trage cu pompa, cu maşina. Dar budele sunt tot afară. Unii au făcut să se verse lăturile nu în curte, ci cum ar fi la marginea străzii, în şanţ.  Da, cam vine miros, că mai face-o nevoie, mai trage-o apă”.  Ion Popescu descrie şi procedeul prin care se dezafectează toaleta plină, ca nu cumva vreun neatent să pice în groapa cu pricina: „Ori se-astupă cu ceva mai întâi, sau o tablă, sau o folie şi apoi se pune pământ. Fiindcă e gaura mică, n-ai cum să te scufunzi”. Ulterior, în cursul vizitei noastre prin localităţile din Olt, domnul Marian (58 ani)  din Scorniceşti, ne-a explicat secretul de rezolvare a problemei în cazul în care începe să se surpe solul în locul unde-a fiinţat o budă dezafectată: „Unde s-a lăsat pământul, se astupă din nou cu un strat nou de pământ, până se aduce la nivel”.

Satul Dobrosloveni

Pe Maria Tudoraşcu (64 de ani), din satul Dobrosloveni, o găsesc pe băncuţa din faţa unei vile impozante. Femeia îmi explică că localitatea ei are avantajul vecinătăţii cu un oraş, detaliu care simplifică mult datele problemei: „Până la Caracal sunt 7 kilometri. Noi avem hazna. Nu în casă, ci afară. În casă avem doar băile. Apa de la baie se duce tot acolo, la hazna. Vine maşina mare de la Caracal şi de la hazna scoate. O dată pe lună o chemăm. Ne costă un milion patru sute. Familiile mai sărace au veceu în grădină.  Pe vremuri era ca ­şi-acuma. Cine n-a fost, nu e. La cei cu veceu în curte, materialul ăla  nu se duce nicăieri. Când  se umple,  se-astupă groapa şi se sapă alta alături”. La finalul dis­cuţiei am descoperit motivul pentru care doamna Tudoraşcu se bucură de avantajele unei băi modern, cu hazna vidanjată şi baie în casă: „Băiatul meu e primarul comunei ăştia şi are băiatul în gând să facă canalizare”.

Deveselu – ciocnirea ­civilizaţiilor: oltenii şi americanii

În Deveselu nu e canalizare, îmi spun localnicii, cu excepţia „Cartierului Aviatorilor” (câteva bloculeţe construite în comunism pentru ofiţeri), ale cărui ape uzate se varsă în reţeaua unităţii militare. Prin faţa sediului poliţiei trece, ducând o sacoşă cu brânză, un bătrân care se prezintă „Mihai Ion, pe poreclă Cotoi”: Are 76 de ani, dar este încă în putere. Ne explică cum îşi fac oamenii nevoile prin aceste părţi: „Pe veceuri din astea improvizate, făcute din cărămidă, din scândură, fiecare cum poate. A mea e cimentată şi pe părţi şi în partea de dedesubt. Nu lasă să se scurgă în pământ. Când se umple, eu vă vorbesc de mine cum fac. O golesc la doi ani.  O golesc cu căldarea în butoaie, că am nişte butoaie de tablă şi o duc pe terenul meu din câmp. Butoaiele sunt puse déjà în căruţă, că altfel nu le-aş putea ridica, că am două butoaie de douăzeci de vedre, adică 200 de litri fiecare. Odată ajuns în câmp, mai golesc cu găleata din conţinutul butoaielor, că nu pot să le răstorn pline, dar după ce le golesc la jumate, culc butoaiele  pe-o parte în căruţă, mân caii şi cum merge căruţa aşa, le-ntind conţinutul pe pământ. Producţia creşte un pic. Cam cu vreo 20%, dar doar în anii în care face operaţiunea”.

Moş Cotoi ne descrie avantajele unei toalete amplasate la oarecare depărtare de casă:  „Domne, hai să-ţi spun una. Ştii că în camera casei, după ce se schimbă copiii mici rămâne un miros neplăcut în cameră, sau noi bătrânii, mai scăpăm câte-o băşină-n cameră şi trebuie  aerisit. Dar la veceul din curte are avantajul că afară e aerul. Laşi uşa deschisă la veceu şi e aer curat”. Iar pentru un plus de igienă, „pun capac să nu vină muşte”. Însă viaţa rustică are şi micile ei dezavantaje, mai ales că moş Cotoi nu are bec în dotarea veceului: „Toaleta e mai departe, nu chiar lângă casă. Iarna ne facem pârtie, dar noaptea… Nu prea faci ce vrei noaptea. Dacă facem, poate urinăm, dar pentru treaba mare nu te duci”. În plus, bătrânul crede că nici măcar consătenii săi care au toalete în casă nu le folosesc decât ocazional, din motive obiective: „Dacă ai veceu în casă şi munceşti toată ziua la grădină, doar n-o să te duci tocmai până în casă, ci ţi-e mai la îndemână să foloseşti toaleta din curte”.

Moş Cotoi, priveşte nu doar în trecutul obştii, ci şi în viitorul ei, care pare luminos: „Şi aici o să se facă canalizare. A luat postul de primar un nepot de-al meu, din partea PPDD. Înainte nepotul meu a fost căpitan de vas, urca cu vaporul până-n Germania, unde merge Dunărea. Sper să reuşească, dar la judeţ este PDL-ul ăsta, USL-ul ăsta şi sunt nişte suceli. Dar banii sunt repartizaţi şi nepotul ăsta care e primar, nu se lasă. Dan Diaconescu e un băiat de la noi, e olteanul nostru. Ştiţi că e din Caracal? El poate să ajute oamenii din Deveselu să aibă canalizare mai repede,  dacă intră în Parlament. El poate să ajute tot. Va propune în prezidiul ăla acolo. Poate să propună orice, inclusiv asta. Nu numai la noi, ci în toată ţara”.

Îl lăsăm pe moş Cotoi şi mergem câteva case mai încolo, unde o femeie a întins un covor pe căruţă şi freacă la el de zor cu săpun de casă, după care-l clăteşte cu furtunul. Numele ei e Iacob Mariana şi are 55 de ani: „Face soţul ţuica şi de-aia spăl covorul vine apa caldă de la instalaţia lui”. Îl întrebăm pe soţul femeii ce sistem de  toaletă folosesc: „Toaleta e afară, în grădină. Avem o groapă adâncă, de vreo 7-8 metri. Avem îmbrăcaţi pereţii şi cu ciment. Pe fundul gropii nu e ciment, se scurge în pământ, dar e departe de fântână. Fântâna e lângă casă, aici,  în partea asta, iar până la veceu e mai multă distanţă. Am construit-o din ’80, dar se umple foarte greu, că nu merge decât pe hârtie igienică şi necesităţi. ­Restul nu băgăm nimic. Cred că până oi muri eu, ţine”.

Oraşul Caracal

Aproape de ieşirea din Caracal în direcţia Slatina, găsim două blocuri în paragină, ai căror locatari sunt blestemaţi că din cauza ţevilor neizolate, iarnă de iarnă, apa să îngheţe pe conducte şi oamenii să coboare de la etajul trei direct  în Evul Mediu: „Canalizarea funcţionează, dar iarna e dezastru, că apa nu mai curge. Jos este un robinet pe care îl folosim iarna – mergem cu găleţile şi scoatem un furtun din beci, cu care le umplem. Dar dacă e mai rece afară, îngheaţă şi ţeava din subsol. Atunci mergem pe stradă în jos, pe la vecinii care au fântâni în curte şi cerem voie să umplem găleţile. Ei ne dau din milă, dar să ştiţi că au şi ei apometre. Venim cu găleţile de la capătul străzii, urcăm cu ele la etaj şi le aruncăm în veceu ca să tragem apa. Şi mâncarea o facem tot cu apă adusă de la oamenii ăştia. În fiecare zi cărăm multe găleţi, vă daţi seama, că dacă suntem mulţi în casă! Să nu exagerez, eu căram aşa cam 20 de găleţi aşa, la zi. Ca să ai şi de spălat. Alţii, care au rude cu căruţă, aduc apă cu butoaiele şi când vor să le urce la etaj, se pun mai mulţi bărbaţi din ăştia mai tineri de le cară. Butoaiele le depozităm în baie, unde ne facem stoc. Avem două butoaie, unul de varză, unul de murături şi bidoane de-alea de 6 litri şi în butoaiele de murături  nu mai punem murături, ci strângem apa. Tot acest chin durează din luna lui decembrie, aşa, cum începe gerul, până după sărbători prin februarie martie, când se dez­gheaţă ţevile”, ne explică doamna Liliana (55 ani), îngrijitoare la grădiniţă. Femeia îşi aduce aminte cât de greu îi e iarna când trebuie să meargă la serviciu şi robineţii au doar rol de ornament: „E greu să-ţi faci meseria dacă nu ai apă. Când mergi la grădiniţă să stai, să te duci nespălată, să ai mâinile nespălate . Eu mă spăl la o săptămână, dar alţii care au copil mic trebuie zi de zi”.

Ce crede Dan Diaconescu

Am încercat în mai multe rânduri să-l contactăm pe Paul Stănescu, preşedintele CJ Olt, atât telefonic, cât şi la sediul institu­ţiei. Într-un final l-am prins la telefon şi l-am întrebat câte comune din judeţul său au canalizare. Răspunsul acestuia a fost: „Sunt la un eveniment şi nu pot acum. Căutaţi-mă altădată”.

L-am întrebat şi pe copilul jude­ţului – Dan Diaconescu – de ce Oltul e pe primul loc în acest ruşinos clasament: „E pe ultimul loc pentru că a fost condus în permanenţă de o majoritate USL, o majoritate îngrozitor de roşie. Sperăm ca judeţul să-şi revină o dată cu reînvierea industriei şi a agriculturii şi o dată cu schimbarea clasei politice în alegerile din 9 decembrie”.