» Trei ani si noua luni dupa gratii si alti 24 de ani filata de Securitate: asta inseamna comunismul, in cifre, pentru Galina Raduleanu. Ce a trait sub Dej si Ceausescu, dar si speranta ca "iadul comunist" se sfarsea au determinat-o, in decembrie 1989, sa iasa in Piata Universitatii.
Galina Raduleanu si-a vazut dosarul de urmarire de curand. Plicul galben cu xerocopii de la CNSAS ascunde file intregi cu note informative date de prieteni apropiati, colegi, fosti sefi. Cu totii, oameni la care a tinut, pe care i-a stimat, in care a avut incredere, redau in amanunt discutiile avute cu doamna Raduleanu, intalnirile ei, opiniile si frustrarile acumulate in "Epoca de Aur".
"E groaznic sa citesti asa ceva. Le-am citit si rascitit, de fiecare data mi se face rau fizic. Mi-e sila", spune femeia in timp ce isi pune ochelarii pentru a le mai rasfoi totusi inca o data.
In decembrie 1989, cand a iesit in Piata Universitatii, Galina Raduleanu nu stia aceste lucruri, dar nu uitase anii traiti in inchisoare pe timpul regimului comunist. "Am mers in Piata pentru ca vroiam ca iadul comunist sa se termine. Am iesit pe 21, 22, 23 si 24. Am inca in minte figura unui baiat care aprindea lumanari si mi-a dat si mie una, o mama care venise in vizita la fiica studenta si coborase in Piata alaturi de ea, un barbat care mi-a spus ca stie ca va muri, dar ca nu-i pasa", povesteste Galina Raduleanu, martora la explozia de bucurie din 22 decembrie 1989, cand se auzise ca regimul in timpul caruia isi petrecuse 4 ani din viata in inchisoare cazuse.
"Recunosti ca Stalin e un geniu?"
Povestea intalnirii sale cu Securitatea incepe in 1960, an in care a fost condamnata la 7 ani de inchisoare pentru "uneltire impotriva ordinii sociale". "De fapt, am luat-o si mai devreme, inca din anii ’50. Prima mea manifestare a fost la 17 ani, cand imi scriam intr-un carnetel parerile despre Stalin", povesteste Raduleanu. Scria ca este ingrozitor sa se studieze la Limba romana biografia lui Stalin, la Istorie, istoria URSS, la Geografie, geografia URSS: "Era o tendinta fantastica de deznationalizare. Tatal meu, preot basarabean, mi-a insuflat aceasta dragoste de libertate si m-a indemnat sa-mi pastrez intotdeauna constiinta". Carnetelul, sustras de o colega, a ajuns la inspectorul scolar. "La interogare mi-a pus o intrebare-cheie: «Recunosti ca Stalin e un geniu?»". Raspunsul i-a semnat sentinta de eliminare pentru totdeauna din toate scolile: "Nu stiu, nu l-am cunoscut personal".
Impiedicata sa-si continue studiile, a lucrat ca muncitoare. Doi ani mai tarziu, a pacalit sistemul mintind ca a pierdut certificatul de absolvire, si-a terminat studiile la seral si a urmat cursurile Facultatii de Medicina din Cluj. Acest prim episod a iesit la iveala mai tarziu, in 1960, cand a fost arestata pentru ca tatal ei a fost acuzat de discutii dusmanoase impotriva regimului si de scrierea unor lucrari teologice.
"Se pornise o democratizare a clerului. Tata nu accepta sa vorbeasca despre lupta pentru pace a URSS, ci despre cea dusa de Hristos. Pentru ca nu puteau sa-l ingenuncheze, i-au arestat si copiii", spune Raduleanu. A primit 7 ani pentru discutii dusmanoase pe care nu le-a avut. "Dincolo de suferintele de foame, de frig, de duritatea inchisorii, am trait o descoperire a unui eu interior. Ori ajungeai la aceasta traire, ori te inraiai, te imprastiai, te pierdeai." In 1964 a fost gratiata. Cu primii pasi in libertate a inceput o alta drama, cea a filajului, a notelor informative, a microfoanelor din casa. Primele file ale dosarelui ei dateaza de la iesirea din inchisoare si continua pana in iulie 1989: o urmarire ce s-a intins pe 24 de ani.
"Nu stiam ca exista aceasta urmarire pentru ca ma vedeam atat de inocenta in actiunile mele. Eram medic psihiatru, mergeam la serviciu, eram pasionata de activitatea mea medicala. Nu stiam ca asistentele de la spital, colegii mei, prietenii mei, pacientii mei dadeau rapoarte despre mine!"
Zecile de note informative din cele patru dosare de urmarire intocmite pe numele Galinei Radulescu, precum si transcrierile inregistrarilor din casa, fotografiile cu ea pe strada si scrisorile fotocopiate denota faptul ca fiecare miscare ii era atent supravegheata. "In 1964 nici nu mai aveau pe cine sa urmareasca. Mai era doar plevusca. Pe marii politicieni ii terminasera, oamenii de o anumita categorie politica erau, de asemenea, distrusi. si mai ramasese plevusca. Oameni simpli erau inaltati la rangul de mari dusmani ca sa arate ca fara Securitate statul nu s-ar fi putut mentine. si eu faceam parte din acea plevusca, natural", isi explica fosta detinuta atentia care i s-a acordat.
"De vazut cine este croitoreasa!"
Despre "obiectivul" Galina Raduleanu, care apare in primele dosare cu numele conspirativ "Doctorul" si, mai tarziu, cu apelativul "Basarabeanca", au dat note informative oameni de la care nu s-ar fi asteptat niciodata la asa ceva. Unul era un pacient, ascuns sub numele conspirativ "Radu Ioanid". "Ne apropiasem, eu l-am pensionat, i-am semnat concedii medicale pentru ca era extenuat, i-am ingrijit familia", spune Raduleanu despre fostul pacient. O alta "sursa", "Iancu Ioan", era un medic, coleg si prieten al urmaritei. Notele lor si ale multor alti cunoscuti ai Galinei Raduleanu redau – unele in amanunt, sub forma dialogului – discutii, intalniri, intentiile ei de a calatori in strainatate, precum si informatii despre persoane din anturajul fostei detinute.
"La tot rahatul asta, ca nu pot sa-i spun altfel, securistii aveau plan de masuri, sarcini, notite, scriau pe marginea notelor urmatoarele actiuni, spuneau «trebuie sa facem, sa dregem». Nu mai spun de inregistrari, aveam microfon la telefon! Venea croitoreasa la mine, aparea in dosar: «A venit croitoreasa. I-a luat masuri». Venea mecanicul, imediat scriau: «A venit mecanicul, au vorbit despre piese la Trabant». Apoi recomandau: «De vazut cine este croitoreasa! De vazut cine este mecanicul»", spune indignata Raduleanu.
Intr-adevar, la sfarsitul fiecarei note sau transcrieri a inregistrarilor, ofiterii de Securitate faceau recomandari surselor, denumite "agenti": "Agentul a fost instruit de-a relua discutiile cu numita Raduleanu Galina. (…) Agentul in discutii nu va face provocari si se va posta pe pozitie cinstita si care ii va lasa impresia obiectivei ca o compatimeste", se mentioneaza la sfarsitul unei note informative date de "Iancu Ioan" pe data de 5 iunie 1965.
In ciuda acestei "munci informativ-operative" care a durat 24 de ani, Securitatea nu a aflat singurul lucru care ar fi putut-o baga inapoi la inchisoare: un manuscris despre experienta celor 3 ani si noua luni de detentie. In 1966 a reusit sa-l trimita in strainatate. Dupa 1990 a luat forma unui roman, "Repetitie la moarte", despre "momentele de sangerare si de inaltare" din inchisoare: "Vreau sa cred ca printre cei care au incercat sa descrie acest Moloh numit comunism amintirile mele din detentie vor reprezenta un mic fragment din mozaicul general".
"Nimeni n-a venit sa-mi spuna: «Iarta-ma»"
Singura explicatie pe care medicul psihiatru de astazi o are pentru comportamentul "surselor" din jurul sau este depersonalizarea acestora de catre regimul comunist.
"Erau cu creierul spalat. Asta a si fost intentia regimului comunist, de a distruge personalitatea. Trebuia sa fim doar niste roboti ascultatori, niste numere. Totul era ca un fel de repetitie. Unul spunea pentru toti, noi nu trebuia decat sa repetam, sa ne ridicam in picioare, sa aplaudam si sa scandam. Cine indraznea sa gandeasca de unul singur si sa se si exprime era bagat la inchisoare", spune Raduleanu.
socul si dezgustul la vederea unor detalii ale vietii ei personale transmise Securitatii de oameni atat de apropiati au determinat-o sa-i contacteze pe cativa dintre cei pe care i-a recunoscut. "L-am sunat pe fostul pacient. L-am intrebat de sanatate, de familie. Nu i-am spus nimic. Dar i-am trimis prin posta copii dupa niste poezii scrise de un prieten fost detinut pe care i le dadusem spre pastrare si pe care le-am gasit in dosarul meu. Din cabinetul meu mergea direct la Securitate", spune "Basarabeanca". Nu a primit nici un raspuns. Pe colegul "Iancu Ioan" l-a intrebat direct, la telefon, despre notele informative date despre ea. "A spus ca nu-si aduce aminte. Nimeni nu recunoaste, nimeni nu regreta, unul n-a avut remuscari. Sa vina sa spuna: «Mi-era frica, am fost slab». Nimeni n-a venit sa-mi spuna: «Iarta-ma». Asta e infiorator."
Mai mult:
Timisorenii au "stricat" mitingul din 21 decembrie
Viata mea, ca "element periculos"
Ce s-a ales de Garda pretoriana a familiei Ceausescu
Cum si de ce a scapat comunismul de proces
