» De zeci de ani, locuitorii unui sat din Banat sunt nevoiti sa bea apa de ploaie. Fiecare gospodarie are cel putin un bazin pentru colectarea si depozitarea pretiosului lichid.
Dupa un drum in care am luat in piept coasta dealului inspre culmile Iabalcei in aceste zile de toamna tarzie, am sperat sa-mi intinda cineva un pahar cu apa. Daca este de la robinet, treaca-mearga, dar mai bun ar fi fost un pahar cu apa de izvor sau din fantana casei, pahar care sa se abureasca in momentul in care l-ai umplut. Asa ar sta lucrurile aproape in orice sat din tara noastra, ridicat in preajma unei surse de apa. Iabalcea, un sat aflat la nici 20 de kilometri de Resita, care din punct de vedere administrativ apartine de comuna Carasova, este exceptia care incalca regula. Asa ca, in loc de apa de izvor sau de la robinet, a trebuit sa ma multumesc cu un pahar de apa fara gust, stransa de la ultima ploaie.
Iabalcea a fost intemeiat in urma cu vreo 200 de ani de colonistii adusi din actuala Croatie de catre trupele imperiale de la Viena. Colonistii vorbeau o limba aparte, asemanatoare intr-o oarecare masura cu sarba. Comunitatea compacta de colonisti croati a ramas timp de multe decenii impenetrabila. Zeci de ani, tinerii din cele sapte sate carasovenesti nu au avut binecuvantarea batranilor sau a bisericii daca au indraznit cumva sa se casatoreasca cu un roman sau cu un locuitor din alte sate sau de alta etnie decat cea croata.
In prezent, lucrurile s-au mai schimbat. Majoritatea tinerilor sau a barbatilor in putere sunt plecati la munca in Croatia fiindca statul croat le-a recunoscut imediat apartenenta si le-a eliberat actele de cetatenie. Astfel, toata lumea are pasaport croat. Cei care lucreaza in Croatia trimit banii acasa, unde inalta gospodarii falnice. La Iabalcea este ceva normal ca o casa sa aiba de la sapte-opt camere in sus, iar intr-o gospodarie numarul de corpuri de casa sa fie de cel putin patru, fara a pune la socoteala anexele gospodaresti. Bogatia este la ea acasa, aproape nu exista casa care sa nu aiba propriul tractor pe langa autoturismul care, de obicei, este de marca straina.
Cu toate acestea, cu toate bogatiile din lume, cei din Iabalcea nu au insa apa de baut. Mai corect, apa de izvor, pentru ca, in cele din urma, reusesc sa stranga picatura cu picatura apa de ploaie. Pare curios, dar de zeci de ani iabalcenii beau apa de ploaie. Cine isi inchipuie ca lucrurile sunt simple se insala. In sat s-a dezvoltat un adevarat mestesug din a capta si depozita in conditii cat mai bune apa care vine din cer. Fiecare gospodarie are cel putin doua bazine pentru colectarea si pastrarea apei, iar acestea sunt construite in interiorul caselor. De aici se vad grija si respectul pe care cei din Iabalcea le acorda si le arata apei. Casele, adevarate fortarete, sunt inconjurate de burlane si jgheaburi care colecteaza si dirijeaza apa de ploaie spre bazine imense. Acestea au cate sase metri in diametru si sunt adanci de 10-12 metri.
Unul dintre cele mai mari bazine din sat ii apartine lui Petru Filca. Acesta a fost construit in anul 1940, iar adancimea este de 15 metri. Nenea Filca, om de aproape 70 de ani, spune ca de cand se stie pe sine si pe ai lui toata lumea a baut apa de ploaie. Este rece, curata, dar nu are nici un gust. Omul spune ca atunci cand merge la oras sau in alt sat si primeste un pahar cu apa il bea cu greutate fiindca i se pare prea sarata. Un alt locuitor, Martin Filca (in sat, trei sferturi dintre locuitori poarta numele de Filca), spune ca din cauza apei, care de fapt este apa distilata, copiii au probleme de demineralizare, iar majoritatea populatiei de aici are necazuri cu glanda tiroida si cu dintii.
Pana acum, la Iabalcea nu a aparut nici o epidemie din cauza apei. Batranii satului spun ca in urma cu multi ani in localitate ar fi fost o sursa de apa de adancime. In apropierea satului a fost insa deschisa o mina de aur. Dupa cativa ani, aceasta a fost inchisa din cauza infiltratiilor masive de apa din pamant. Batranii sustin ca minerii au strapuns vana de apa a satului in goana lor dupa aur. De atunci, izvoarele fantanilor au secat. Nici intrarea in mina nu se mai stie unde a fost. De fapt, satul este asezat pe o stanca imensa de calcar care este acoperita de un strat de vreo doi metri de pamant. In timp, s-a incercat forarea in cautare de noi izvoare, dar fara nici un succes.
In aceste conditii, oamenii s-au resemnat si s-au obisnuit cu ideea, mai bine spus cu gustul apei de ploaie. Ei spun ca aceasta este potabila si, pana la urma, totul este o chestiune de gust. Daca tinerii mai beau sucuri si apa minerala, batranii nici nu vor sa auda de asa ceva, pentru ca, spun ei, acestea nu sunt bune, fiind prea sarate.
O speranta pentru ca micuta localitate din Banat sa aiba totusi o sursa de apa curenta s-a aratat din partea Consiliului Local. Locuitorii spun ca, pana in vara anului viitor, la Iabalcea va ajunge apa prin reteaua care taie dealul si care vine de la aproape 15 kilometri, din Carasova. Deja s-a inceput saparea santurilor, dar pana cand apa va ajunge la robinet va mai trece ceva timp.
» AfecTiuni ale sistemului imunitar
Referitor la ceea ce se intampla la Iabalcea, medicul Romeo Dumitrescu de la Spitalul Judetean din Resita spune ca bautul apei de ploaie este caracteristic populatiei din zonele desertice, sahariene, iar acest fapt poate duce la grave afectiuni ale sistemului imunitar si la carente in dezvoltarea si functionarea normala a organismului. La aceste consecinte se adauga si bolile ce pot aparea din cauza depozitarii apei de ploaie pe timp indelungat, deoarece in rezervoarele respective se pot dezvolta microorganisme nocive pentru om.
