România şi Bulgaria au reuşit să atragă investiţii în principal datorită integrării lor europene. Se pare totuşi că aderarea la UE nu a rezolvat cu adevărat problemele. Dimpotrivă, dacă se ţine seama de faptul că deficitele de cont curent şi fiscale s-au agravat ulterior, este de părere Anton Khmelnitski, responsabil cu investiţiile la “Elbrus Capital”, companie de consultanţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în tranzacţii, semnatarul articolului publicat de cotidianul elveţian Le Temps, citat de Agerpres.
Polonia a primit partea leului din acest flux – circa 110 miliarde de dolari – în timp ce cea mai mare ţară din regiune, Rusia, nu a primit decât 43 de miliarde. Din 30 de ţări, 15 au aderat la UE, care a jucat un rol major în termeni de investiţii directe, indiferent de reformele realizate. În afara UE rămâne însă o piaţă de 300 de milioane de persoane în care se poate investi.
Polonia figurează printre economiile cele mai rezistente, cu o creştere pozitivă de 0,8% anual în 2009. Ţara vecină, Ucraina a înregistrat în schimb o corecţie de 14% a creşterii sale, printre cele mai brutale din lume. În afara decalajului de dezvoltare, expunerea în devize a băncilor, familiilor şi întreprinderilor, îmbinată cu importante elemente economice ciclice a jucat un rol important în incapacitatea de a rezista a Ucrainei. La fel ca Georgia, Ucraina a primit 85% din ISD în ultimii 5-7 ani, datorită revoluţiilor succesive de aici.
Polonia rămâne elevul bun al economiilor în tranziţie. A beneficiat de un important program de privatizare, inclusiv al sistemului său de pensii, Bursa devenind o autentică sursă de economisire complementară pentru populaţie.
Turcia a beneficiat de un enorm proces de dezinflaţie – creşterea preţurilor a trecut de la 90% la sub 10% în această perioadă – creând stabilitatea necesară pentru ISD.
La rândul său, Turkmenistanul a beneficiat de o importantă monetizare a rezervelor sale de gaz şi rămâne mai degrabă o excepţie.
La cealaltă extremitate, un grup de ţări care include Serbia, Ucraina, Georgia, Tadjikistanul şi Republica Moldova par, ca şi Rusia, să aibă performanţe mai slabe. Rusia a suferit scurgeri de capital în 2003-2004 şi foarte puţine în 2005 – anul care a urmat după afacerea Yukos – şi mai puţine în 2009, totul estimat la 709 miliarde de dolari net.
Rusia se află pe o poziţie puternică şi vulnerabilă în acelaşi timp, din cauza dependenţei sale de gaz şi petrol. Totuşi, aceasta nu explică de ce economii precum cea a Kazahstanului au mers relativ bine atât în termeni de performanţă cât şi de ISD. În opinia semnatarului articolului, Rusia este un caz interesant, având în vedere dimensiunea ţării. Proprietatea tinde să fie concentrată în mâinile unui grup mic de actori dominat de stat şi oligarhi. Cazul investiţiilor ruse se bazează de facto numai pe resursele naturale deoarece ţara a fost incapabilă să-şi diversifice economia şi să atragă investiţii străine importante în alte sectoare-cheie.
Lipsa de concurenţă, infrastructurile slabe, o puternică dependenţă de importul de bunuri şi un sector bancar nereformat rămân problematice. O mare parte a cheltuielilor publice – peste 30% din PIB cu începere din 2005 – şi o importantă scădere a veniturilor în 2009 au declanşat un răspuns fiscal echivalent cu 14% din bogăţia naţională. Dacă unul dintre aceste elemente se va ameliora, economia rusă va fi capabilă să atragă investiţii de sute de miliarde, consideră auitorul articolului.
Ucraina rămâne un caz puţin aparte, potrivit analistului. Este vorba de cea mai importantă piaţă din zonă, după Rusia, cu aproximativ 46 de milioane de locuitori. Ea are o monedă depreciată, importante resurse şi o situaţie strategică. Cadrul instituţional slab limitează şi mai mult potenţialul pentru investiţiile străine. Cu toate acestea, până la “revoluţia portocalie”, din 2004, ţara era lipsită de orice proiect de investiţii, în afara celui ce viza sectorul bancar. Ucraina a fost afectată în mod deosebit de criză şi fără sprijinul băncilor europene sistemul său financiar ar fi fost supus probabil unei implozii.
Agricultura Ucrainei atrage încă atenţia într-o oarecare măsură deşi poate hrăni potenţial un miliard de persoane. Acest sector reprezintă 8% din PIB şi 20% din exporturile ţării. El rămâne însă foarte întârziat în termeni de productivitate. Investiţiile directe legate de agricultura ucraineană au reprezentat circa 10% din banii primiţi în ultimele trei luni, dar capitalizarea bursieră totală a companiilor agricole reprezintă deja 4 miliarde de dolari. Reforma terenurilor va fi un catalizator major pentru viitoarele investiţii pe termen lung.
Europa de Est va putea continua să beneficieze în cea mai mare măsură de investiţii directe, deşi pe o piaţă de 300 de milioane de persoane multinaţionalele încă nu au pătruns masiv. Câştigurile pentru investitori vor fi în mare măsură legate de capacitatea acestor economii de a-şi adapta modelul lor de “surplus de rentabilitate” la noile realităţi economice. Mai mult decât aspiraţiile de integrare europeană prea rapide această mutaţie va permite o mai bună realizare a potenţialului lor de creştere pe termen lung. Importanţa investiţiilor străine nu va face decât să crească având în vedere deficitele bugetare curente şi starea infrastructurilor acestor ţări, conchide analistul.
