18.2 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăLifestyleFoodActorul Dragos Bucur se considera "un diabetic de succes"

Actorul Dragos Bucur se considera “un diabetic de succes”

“Din 2002, de cand am aflat de diabet, m-am casatorit, am facut un  copil, am deschis un bar si o agentie de casting, am facut un serial TV, cinci filme si doua emisiuni, nu mai fumez, nu mai beau alcool decat foarte rar si… mananc inca foarte multe dulciuri!”, scrie actorul Dragos Bucur pe pagina de start a site-ului sau “Am diabet. Si?”, unde incearca sa ofere suport suferinzilor de diabet dependenti de insulina.
Nimic patetic, declarativ sau egocentric in felul in care Dragos Bucur vorbeste despre suferinta sa; Dragos Bucur isi ia in serios sarcina de a oferi, ca bolnav de diabet, suport si sfaturi altor suferinzi: “Verifica INTOTDEAUNA penurile («rezerva» de insulina) inainte de a pleca de acasa si eventual pastreaza o rezerva in geanta”, isi sfatuieste el tovarasii de suferinta, dupa un post in care povesteste cum in timpul unei proiectii cu invitati a descoperit ca i s-a terminat rezerva de hormon vital.
Sectiunea de blog prezinta in detalii foarte concrete strategiile prin care actorul isi tine boala sub control, solutiile pe care le gaseste problemelor, susceptibile de a interesa alti bolnavi: ” Am intrat in «sala de consiliu» alaturi de lumea buna si la plecare am umplut doua pahare de plastic cu napolitane! Ha, ha, m-au vazut Orasanu si Salamanian si am simtit nevoia sa ma scuz: “Sunt diabetic, le-am luat de rezerva”. Injectiile cu insulina sunt urmate de o cadere de glicemie, care trebuie echilibrata cu dulciuri: “In timpul vizionarilor am simtit un tremur usor – 76 (nivelul glicemic din sange – n.red.). Am “gustat» dintr-o napolitana pana am ajuns la 201 dupa vreo ora jumate si a trebuit sa corectez cu trei unitati de humalog odata cu lantusul (cele doua tipuri de insulina – n.red.)”.

“Cand esti in hiperglicemie vrei sa spui «te iubesc» si iese «te urasc»
Exista un fel de pudoare mas-culina ce taie impulsul spre lamentare — problemele lega-te de boala par povestite mai mult in scop medical si pedagogic, pentru a servi ca termen de comparatie sau exemplu celorlalti: “1. Hipo-ul (hipoglicemia – n.red.) vine seara intodeauna DUPA ce te-ai spalat pe dinti; 2. Cand esti in hiperglicemie vrei sa spui «te iubesc» si iese «te urasc, pleaca din fata mea, lasati-ma toti in pace, idiotilor, cretinilor»; 3. Tre-buie sa ai grija mereu sa ai o ciocolata langa pat (masa, cada, masina, covor etc.) daca ai chef de o partida de sex; 4. Toti ospatarii cred ca esti de la OPC cand ii intrebi cat cantareste mancarea… 8. Daca intri in hipo in timpul unei discutii, te transformi brusc intr-un retard”, sintetizeaza el situatiile enervante legate de diabet, intr-un top. Alte posturi minimizeaza problemele intorcandu-le in gluma: “E o secventa in care trebuie sa deschidem cate o bere si sa ciocnim:))… Dupa vreo 22-23 de duble bausem deja vreo 2 beri adunate gura dupa gura si facusem o glicemie de 180, pe care am domolit-o repede cu doua unitati de humalog”.

“Ce fac doi diabetici cand se intalnesc? Mananca”
Una din sectiunile site-ului se numeste “Diabetici de succes” (sub sloganul induiosator de naiv “Au diabet. Au cariere. Au succes”) si deocamdata contine doar are un interviu cu Johnny Raducanu, realizat de Dragos Bucur in postura de jurnalist amator. Intalnirea este povestita in postul “Ce fac doi diabetici cand se intalnesc? Mananca” (“Ne cunoastem de vreo trei ani, de cand am fost internati impreuna in aceeasi rezerva la Paulescu”). Boala ascute perceptia, ofera criterii surprinzatoare de a caracteriza pe cineva, dupa afinitati invizibile: “I-am remarcat imediat ochii umezi, cunosc bine simptomul asta, il am si eu din cand in cand, l-am vazut si la Mircea Albulescu”. Unora optimismul lui Bucur li se va parea poate prea american – dar, in definitiv, e vorba despre aceeasi seriozitate de a face pe bune activism de suport, “de la om la om”, sustinand si incurajand, trecand intr-un sens peste propriile probleme. Cum Bucur nu se plange de problemele lui, conditia de diabetic razbate din detalii: unui cititor care se plange ca era sa nu fie lasat sa intre la un examen ii prezinta o situatie similara: “Odata am vrut sa intru intr-un club, in Downtown (acum vreo 6 ani) si mi-am facut niste insulina inainte de a intra. M-au vazut bodyguarzii si nu mi-au mai dat voie, au spus ca drogatii nu intra la ei in club!”.

Cele mai citite

Lasconi l-a luat pe Drulă pe la spate, cu avânt (câmpu)lungesc

Ilustrație: Marian Avramescu Alegerile locale și europarlamentare, teoretic, finalizate recent – dacă mai facem uitate câteva sute/mii buletine de vot – au scos la...

Șoșoacă a leșinat după ce ar fi înghițit un jandarm de la brută(rie) care i-a căzut greu

Ilustrație: Marian Avramescu Serviciul de Ambulanță și SMURD au fost apelate să intervină, după ce senatoarea cu potențial de europarlamentar și cu SOS, dar...

NEWS ALERT. Cod roșu de furtună în București și judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara avertizări cod roşu de furtună pentru municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă