29.5 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăLifestyleEuro 2016: Abitru de clasă, la partida Irlanda de Nord - România....

Euro 2016: Abitru de clasă, la partida Irlanda de Nord – România. A oficiat finala dintre Barcelona – Bilbao

UEFA a stabilit centralul partidei pe care România o va disputa, în deplasare, împotriva Irlandei de Nord, în grupa F din preliminariile Euro 2016. Spaniolul Carlos Velasco Carballo va fluiera startul partidei de la Belfast.

Carlos Velasco Carballo, în vârstă de 44 de ani, va fi ajutat de asistenţii Roberto Alonso şi Juan Yuste, iar rezervă va fi Marcos Alvarez Moreno. Asistenţi suplimentari vor fi Carlos Del Cerro şi Santiago Jaime. Velasco Carballo a fost al şaptelea în topul celor mai buni zece arbitri din lume, în 2014, conform Mediafax.

Carballo este unul dintre cei mai titrați centrali spanioli, el arbitrând finala Cupei Spaniei 2015, dintre Barcelona și Atletic Bilbao. A arbitrat finala Ligii Europa (2011), dar și meciuri la Euro 2012.

El a mai arbitrat România într-un amical cu Australia, disputat la Malaga, în 6 februarie 2013, scor 3-2. De asemenea, a arbitrat şi meciul Steaua – Chelsea, scor 0-4, din 1 octombrie 2013, din grupele Ligii Campionilor. Carlos Velasco Carballo a condus la centru derbiul Steaua – Dinamo, scor 1-1, din 8 mai 2009, din etapa a XXX-a a Ligii I.

Partida Irlanda de Nord – România, din Grupa F a Campionatului European din 2016, se va disputa sâmbătă, pe stadionul Windsor Park din Belfast, de la ora 21.45. După disputarea a cinci etape din grupă, România se află pe primul loc, cu 13 puncte, iar Irlanda de Nord se află pe poziţia a doua, cu 12 puncte.

 

Cele mai citite

Autoritatea Vamală Română alocă peste 6,6 milioane de lei pentru servicii de transport aerian

Autoritatea Vamală Română (AVR) alocă peste 6,6 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de transport aerian intern şi internaţional de pasageri, urmând să...

Ministerul Economiei și Turismului prezintă salata cu icre de crap, unul dintre cele 13 produse românești protejate

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului prezintă "salata tradițională cu icre de crap", precizând că acest aliment se află "pe lista produselor cu indicație geografică...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă