18.9 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăLifestyleCosmin Contra, dorit la Atletico Madrid. "Are profilul lui Simeone"

Cosmin Contra, dorit la Atletico Madrid. “Are profilul lui Simeone”

Cosmin Contra este dorit la Atletico Madrid chiar de căpitanul campioanei Spaniei. Gabi spune că românul trebuie să mai acumuleze experiență, dar că ar fi capabil să o antreze pe echipa madrilenă.

Cosmin Contra a produs senzație în Spania, în scurta perioadă petrecută în La Liga, când, în mai puțin de 10 etape, a reușit să salveze de la retrogradare Getafe, echipă care părea condamnată să părăsească primul eșalon.

Unul dintre jucătorii impresionați de activitatea românului a fost chiar căpitanul lui Atletico Madrid, echipă pentru care Contra a evoluat în cariera sa de fotbalist. “Niciodată nu se ştie în fotbal. Acum mai trebuie să se pregătească, să acumuleze experienţă, dar niciodată nu ştii ce se poate întâmpla în fotbal. De ce nu?  Sigur că ar putea antrena pe Atletico Madrid”, a spus Gabi, într-un interviu pentru Dolce Sport.

O părere bună despre Contra o are și Miguel Moya, portarul lui Atletico, elevul românului, anul trecut când acesta antrena la Getafe. “Contra şi Simeone au stiluri apropiate, sunt doi antrenori care până de curând au fost jucători, şi, dacă este ceva ce îi caracterizează pe amândoi, este că atunci când jucau erau doi jucători de mare caracter, disciplinaţi şi mai ales foarte puternici, calităţi pe care încearcă să le transmită şi jucătorilor lor acum.”

Contractul lui Diego Simeone cu Atletico expiră în 2017, însă gruparea madrilenă ar vrea să-l mai păstreze pe argentinian, fiind dispusă să-i ofere acestuia cel mai mare salariu din club, peste cel câștigat de unul din starurile echipei, Koke.

Cosmin Contra a plecat de la Getafe, după ce și-a reziliat de comun acord contractul, în urma unei oferte venite pe adresa clubului din partea grupării Guangzhou RF, din prima ligă chineză. Echipa are 3 puncte după primele două etape ale sezonului 2015.

Cele mai citite

După Portugalia – Georgia, Kovesi are ce ancheta la EURO

Ilustrație: Marian Avramescu Procurorul șef european, Laura Codruța Kovesi, a stârnit emoțiile echipelor puse pe blaturi, prin prezența sa în tribune la Turneul Final...
Ultima oră
Pe aceeași temă