18.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăLifestyleCondamnaţii din “Dosarul Transferurilor” rămân după gratii

Condamnaţii din “Dosarul Transferurilor” rămân după gratii

Condamnaţii din “Dosarul Transferurilor” nu mai pot ataca decizia instanţei care i-a trimis după gratii. Cei opt au epuizat căile naţionale de atac, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, azi, definitive cererile lor de recurs în casaţie. Aceasta a fost ultima cale de atac din proces.

George Copos, Cristi Borcea, Gică Popescu, fraţii Ioan şi Victor Becali, şi Mihai Stoica au depus, la Curtea de Apel Bucureşti, recursuri în casaţie, prin care au cerut să se constate dacă pedepsele din dosarul transferurilor de jucători au fost în conformitate cu legea.

Potrivit prevederilor legale, rolul recursului în casaţie este de a cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) să stabilească dacă hotărârea atacată este în conformitate cu regulile de drept aplicabile.

ICCJ a respins, azi, definitiv cererile acestora.

"Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii Popescu Gheorghe, Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Borcea Cristian, Becali Ioan, Becali Victor şi Neţoiu Gheorghe împotriva deciziei nr.222 din 04 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. Respinge cererile de suspendare a executării deciziei penale atacate formulate de inculpaţii Popescu Gheorghe, Neţoiu Gheorghe şi Stoica Mihai. Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul Copos Gheorghe, pe care şi-a însuşit-o şi inculpatul Stoica Mihai. Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat", se arată în încheiere, potrivit Mediafax.

Surse judiciare au precizat că, prin respingerea cererilor de recurs în casaţie a celor opt oameni de fotbal, acest caz este închis definitiv, pentru că s-au epuizat toate căile naţionale de atac.

Sursele menţionează că inculpaţii mai au posibilitatea introducerii unei cereri de revizuire, dar că, de vreme ce nu au făcut-o până la acest moment, înseamnă că nu au probe suficiente pentru aceasta.

Fraţii Ioan şi Victor Becali, Mihai Stoica şi Cristi Borcea au mai încercat să anuleze decizia luată de CAB în dosarul transferurilor de jucători, depunând contestaţii în anulare. Singurul căruia i-a fost admisă, în principiu, contestaţia a fost Mihai Stoica, în cazul celorlalţi trei aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare

Mihai Stoica, George Copos şi Gheorghe Popescu sunt încarceraţi la Penitenciarul Rahova, Jean Pădureanu este la Spitalul Penitenciarului Jilava, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali sunt la Penitenciarul Poarta Albă, iar Gigi Neţoiu, la Penitenciarul Craiova.

 

Cele mai citite

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu generalul Petraeus, fost director al CIA

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, s-a întâlnit cu David Petraeus, fost director al CIA. Întâlnirea a avut loc la București, la sediul...

Ciolacu știe mai bine decât ambasadoarea SUA când vom scăpa de vize. Ambasadoarea vorbea de anul 2025, Ciolacu e sigur de anul 2024. Tot...

Premierul Marcel Ciolacu are o versiune mai optimistă decât ambasadoarea SUA cu privire la momentul în care cetățenii României vor fi scutiți de vizele...

Procurorul Lucian Onea s-a întors la DNA Ploiești

Liderii PNL Prahova, în frunte cu baronul Iulian Dumitrescu-aflat sub control judiciar pentru o mită de 3.200.000 de euro, și Roberta Anastase, sunt...
Ultima oră
Pe aceeași temă