16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăLifestyleUPDATE: Argăseală a ajuns la un acord cu CSA pentru folosirea mărcii...

UPDATE: Argăseală a ajuns la un acord cu CSA pentru folosirea mărcii Steaua București. Comunicatul oficial

UPDATE FC Steaua a ajuns la un acord provizoriu cu CSA privind folosirea mărcii Steaua București. Valeriu Argăseală, președintele clubului de fotbal, a avut o întrevedere, joi, cu reprezentanții MApN.

Anunțul oficial al celor două părți, publicat pe site-ul oficial al clubului:

"În urma întâlnirii dintre , desfăşurată joi, 15 ianuarie 2015, la sediul clubului militar, cu privire la soluţionarea aspectelor legate de punerea în aplicare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), au rezultat următoarele concluzii:

Folosirea stadionului Ghencea de către echipa de fotbal se va realiza pe temeiul aceloraşi coordonate legale care au stat la baza acordurilor şi contractelor anterioare;

Pînă la publicarea motivării deciziei ÎCCJ  şi finalizarea procedurilor de evaluare a mărcii de către un evaluator autorizat, utilizarea mărcii se va face pe baza unui acord încheiat între părţi, în condiţiile legii.

Întâlnirea s-a desfăşurat într-un spirit de cooperare deschisă, ambele părţi exprimîndu-şi preocuparea pentru identificarea celor mai bune soluţii de continuare a colaborării în condiţii de deplină legalitate, transparenţă, respect reciproc şi în sprijinul asigurării unui cadru coerent de desfăşurare a activităţii sportive de înaltă performanţă.”

În urma acestor discuții clubul patronat de Becali va putea folosi în continuare marca Steaua, în baza înțelegerii la care s-a ajuns joi între cele două părți, până în momentul în care marca va fi evaluată de către un evaluator specializat. Astfel înțelegerea este una provizorie, până la data la care CSA nu va stabili prețul corect pentru marcă. 

Citește și Argăseală: Steaua și-ar putea recăpăta sigla și culorile din returul Ligii I. Ce siglă folosește cu Dortmund

"Am ajuns la un acord cu CSA Steaua pentru ca FC să folosească în continuare emblema şi culorile. Nu s-a semnat încă nimic, urmează ca domnul Argăseală să dea un comunicat", a declarat la finalul întâlnirii de joi unul dintre avocaţii grupării FC Steaua.

Discuțiile de la sediul Clubului Sportiv al Armatei (CSA), de joi, au durat aproximativ două ore, iar la negocieri au participat, din partea FC Steaua, Valeriu Argăseală și directorul financiar Iulian Gheorghişor.

——

Valeriu Argăseală, președintele FC Steaua, negociază, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Clubului Sportiv al Armatei (CSA), care are loc joi, dreptul de utilizare a mărcii Steaua București. 

Argăseală a mers la întâlnirea cu CSA însoțit de directorul financiar al FC Steaua, Iulian Gheorghişor.  CSA a invitat FC Steaua la o sesiune de negocieri privind cedarea mărcii Steaua București către clubul deținut de George Becali.

"Clubul Sportiv al Armatei menţine disponibilitatea de a purta în continuare discuţii cu reprezentanții societăţii comerciale care administrează echipa de fotbal pentru identificarea soluţiilor legale care să vină în sprijinul promovării valorilor sportului românesc. Astfel, joi, 15 ianuarie, începând cu orele 15.00, conducerea clubului militar invită Consiliul de Conducere al echipei de fotbal, la sediul CSA Steaua Bucureşti, pentru o întâlnire oficială în vederea clarificării situaţiei generate. Clubul Sportiv al Armatei Steaua a militat întotdeauna şi o va face în continuare pentru promovarea performanţelor fenomenului sportiv românesc", se arată într-un comunicat al Clubului Sportiv al Armatei, citat de Mediafax.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, la 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.

Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.

Oficialii celor două cluburi s-au întâlnit, în decembrie, pentru a negocia termenii în care echipa de fotbal poate continua să folosească denumirea de FC Steaua. După întâlnire, cele două grupări au anunţat, într-un comunicat comun că au ajuns la un acord, valabil până la 15 decembrie 2014, astfel încât activitatea echipei de fotbal în Liga Europa şi în Cupa Ligii să nu fie afectată.

În urma acestui litigiu, emblema FC Steaua nu mai apare pe site-ul oficial al clubului şi nici pe pagina de Facebook a echipei antrenate de Constantin Gâlcă.

La începutul acestui an, FC Steaua şi CSA Steaua nu au mai reluat negocierile privind folosirea mărcii de către liderul Ligii I. În aceste condiţii, clubul aflat în proprietatea lui Gigi Becali a depus la OSIM mai multe cereri de înregistrare a unor mărci diferite de cea pierdută în urma deciziei instanţei supreme.

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă