32.2 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăSocialMeteoVremea rămâne caniculară. Disconfortul termic, resimțit în toată România

Vremea rămâne caniculară. Disconfortul termic, resimțit în toată România

Miercuri, valul de căldură continuă în toată țara, cu vreme caniculară în cea mai mare parte a țării și un disconfort termic resimțit aproape peste tot, anunță ANM. În vestul și sudul României, temperaturile ating 38-39 de grade, iar stresul termic este foarte ridicat.

În Dobrogea și Bărăgan, temperaturile vor ajunge la 37 de grade, iar aerul va deveni greu de respirat, cu intensificări ale vântului pe parcursul zilei, avertizează meteorologii. În sudul Moldovei și nordul Munteniei, stresul termic rămâne ridicat, cu temperaturi de până la 39 de grade.

În nordul Moldovei și Bucovina, temperaturile vor fi mai ridicate decât marți, cu caniculă în multe zone. După-amiaza, în zonele de munte, vor apărea averse și fenomene electrice. În nordul Transilvaniei și Maramureș, soarele va străluci pe tot parcursul zilei, cu maxime de până la 36 de grade la Satu Mare.

Potrivit ANM, în vestul țării, va fi o zi toridă, cu puțini nori și o atmosferă înăbușitoare la orele amiezii. Temperaturile vor atinge 38 de grade după prânz, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

În Transilvania, dimineața va fi răcoroasă în depresiuni, dar temperaturile vor crește până la 36 de grade în vestul provinciei, iar spre seară, la munte, sunt posibile ploi pe suprafețe restrânse.

ANM anunță temperaturi extreme în mare parte din țară.

În Oltenia, maximele vor ajunge la 39 de grade, iar stresul termic va fi foarte ridicat. În sudul țării, căldura va fi greu de suportat după prânz, cu temperaturi de până la 39 de grade în Lunca Dunării și un disconfort termic accentuat.

În București, miercuri va fi o zi toridă, cu 39 de grade la umbră și un disconfort termic major. Noaptea va fi foarte caldă, cu cer senin și 23 de grade spre dimineață, mai transmit meteorologii ANM.

La munte, vremea va fi frumoasă și caldă, cu ploi și fenomene electrice în a doua parte a zilei. Pe litoral, vremea va fi foarte caldă, cu cer senin, vânt fierbinte și temperaturi de până la 33-34 de grade în stațiuni, iar radiația ultravioletă va fi la un nivel periculos, așa că evitați expunerea prelungită la soare.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttp://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă