Campioana Ciprului s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, unde va întâlni Steaua Roșie Belgrad.
Pafos a produs una dintre marile surprize ale preliminariilor UEFA Champions League, eliminând-o pe Dinamo Kiev după o dublă victorie: 1-0 în tur și 2-0 în returul disputat acasă. În meciul decisiv, campioana Ciprului a deschis scorul încă din minutul 2, prin Mislav Orsic, fostul jucător al lui Dinamo Zagreb, iar Joao Correia a stabilit scorul final în minutul 55.
Vlad Dragomir (26 de ani) a fost titular din nou și a evoluat până în minutul 67, fiind folosit pe postul de atacant central, deși este mijlocaș ofensiv de meserie. Internaționalul român a fost înlocuit de Domingos Quina.
Atmosferă de gală la Pafos
La partidă a asistat și noua vedetă a echipei, David Luiz (38 de ani), fostul fundaș al lui Chelsea și PSG, transferat recent. Brazilianul a fost prezentat oficial fanilor în pauza meciului.
În play-off, Pafos va întâlni Steaua Roșie Belgrad, campioana Serbiei, care a eliminat Lech Poznan. În cazul unei eliminări, ciprioții vor merge direct în faza grupelor Europa League.
Coșmarul lui Petrescu
Anul trecut, Pafos a eliminat-o pe CFR Cluj din play-off-ul Conference League, după 1-0 pentru ardeleni în tur și 3-0 pentru ciprioți în retur. În acea campanie europeană, echipa din Cipru a acumulat 10 puncte în grupa cu Petrocub, Heidenheim, Astana, Fiorentina, Celje și Lugano, ajungând până în optimile competiției, unde a fost învinsă de Djugarden.
Palmaresul clubului cuprinde două trofee: o cupă și un titlu de campioană.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!