Polițiștii de frontieră au descoperit, în prima jumătate a anului, mii de produse suspectate a fi falsificate
Fenomenul produselor contrafăcute continuă să ia amploare în România, iar datele Poliției de Frontieră indică o creștere semnificativă a cazurilor depistate în primele șase luni ale anului 2026. În perioada analizată, autoritățile au constatat 231 de infracțiuni, privind încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, cu peste 28% mai multe față de intervalul similar din 2025.
În urma controalelor efectuate la frontieră și în trafic, oamenii legii au identificat transporturi cu produse care purtau însemnele unor branduri cunoscute, dar care ridicau suspiciuni privind autenticitatea. Printre bunurile indisponibilizate se numără aproximativ 128.000 de articole de îmbrăcăminte și lenjerie, aproape 6.000 de perechi de încălțăminte, peste 64.000 de produse cosmetice și de parfumerie, precum și mii de articole de marochinărie, accesorii pentru telefoane și jucării.
O parte dintre cele mai relevante cazuri au fost înregistrate de polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, în timpul unor acțiuni desfășurate pe DN5.
În luna aprilie, în cadrul operațiunii „SPRING MIGRATION”, autoritățile au descoperit aproape 10.000 de produse – haine, cosmetice și parfumuri – despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Valoarea estimată a acestora depășea 2,5 milioane de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse originale. Anterior, în luna martie, în cadrul unor controale de tip „BLITZ”, polițiștii au oprit mai multe mijloace de transport și au găsit peste 16.000 de articole vestimentare, încălțăminte, cosmetice și produse de parfumerie suspectate de falsificare. Valoarea estimată a mărfurilor depășea 3,2 milioane de lei. În toate situațiile, persoanele verificate nu au putut prezenta documente care să ateste proveniența legală sau autenticitatea produselor, iar bunurile au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.
Pentru fiecare caz identificat, polițiștii au deschis dosare penale privind punerea în circulație a unor produse care folosesc fără drept mărci înregistrate sau semne similare cu acestea. La finalizarea anchetelor, procurorii urmează să stabilească măsurile legale, în funcție de probele administrate.
Autoritățile atrag atenția că piața produselor contrafăcute afectează atât companiile ale căror mărci sunt imitate, cât și consumatorii, care pot ajunge să cumpere produse de calitate îndoielnică, fără garanții privind siguranța sau conformitatea acestora.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube