18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaStoltenberg cere inspecții „urgente” la centrala nucleară de la Zaporojie

Stoltenberg cere inspecții „urgente” la centrala nucleară de la Zaporojie

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut, miercuri, inspecții “urgente” ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Centrala atomoelectrică Zaporojie, aflată sub ocupaţie rusă, în condiţiile în care Moscova şi Kievul se acuză reciproc de o serie de atacuri.

“Sunt necesare în mod urgent inspecţii ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Situaţia de acolo constituie o ameninţare gravă la adresa securităţii, care amplifică riscurile de accident sau incident nuclear”, a declarat Jens Stoltenberg, citat de cotidianul Le Monde, conform jurnalul.ro.

“Este urgent să autorizăm o inspecţie a experţilor AIEA şi să obţinem retragerea trupelor ruse” din acest complex nuclear, a insistat Jens Stoltenberg.

Stoltenberg vrea inspecții „urgente” la centrala nucleară de la Zaporojie, dar și alți lideri occidentali sunt îngrijorați de ce petrece acolo

Şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a exprimat preocupare, în conversaţia de marţi cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, în legătură cu situaţia de la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, cerând retragerea trupelor ruse şi inspecţii internaţionale.

Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de lansarea mai multor atacuri militare, în ultimele săptămâni, în zona Centralei nucleare ucrainene Zaporojie, aflată din martie sub controlul Rusiei. Statele Unite şi Grupul G7 au cerut Rusiei să permită inspecţiile internaţionale şi să evite confruntările militare în apropierea centralei nucleare.

Administraţia de la Moscova a anunţat că va face tot posibilul pentru a permite inspecţii ale experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică la Centrala nucleară Zaporojie.

Mai multe obuze de artilerie au căzut în apropiere de centrala nucleară de la Zaporojie

Obuze de artilerie au lovit din nou duminică oraşul ucrainean Energodar, în apropiere de centrala nucleară Zaporojie ocupată de Rusia, în contextul în care Rusia a cerut ONU să asigure securitatea sitului, transmite bursa.ro.

Fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă pentru bombardamentele de duminică şi ambele au raportat că un civil a fost ucis.

Autorităţile ruse au declarat că „naţionaliştii din Ucraina” au lovit zona, în timp ce primarul ucrainean al oraşului, Dmitro Orlov, a vorbit despre o „provocare criminală” din partea Rusiei, potrivit bursa.ro.

Nu a existat nicio confirmare independentă a incidentului.

Cea mai mare centrală nucleară din Europa, care este ocupată de trupele ruseşti din martie, este supusă bombardamentelor de mai multe săptămâni.

Experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) urmează să inspecteze situl. Cu toate acestea, Naţiunile Unite, Rusia şi Ucraina nu pot ajunge la un acord cu privire la planificarea vizitei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă