28 C
Bucharest
Friday, 29 September 2023
HomePoliticăSenatul a respins dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu

Senatul a respins dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu

Senatul a respins luni, în plen, propunerea legislativă de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, şi de înlocuire a sancţiunilor penale cu pedeapsa contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei.

Au fost înregistrate, în plen, în favoarea raportului de respingere propus de Comisia juridică, 107 voturi pentru, unul împotrivă şi 4 abţineri. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de deputaţi neafiliaţi.

Iniţiatorii au propus ca sumele provenite din aplicarea amenzilor să fie folosite pentru finanţarea programelor naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, liberalul Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, a subliniat, în plen, că grupul PNL este „clar împotriva consumului de droguri”.

„Cu o astfel de măsură deschidem Cutia Pandorei (…) Trebuie să promovăm modele educaţionale prin care tinerii să nu mai fie atraşi de aceasta unealtă a Diavolului – care sunt drogurile. Educaţia reprezintă cel mai important mijloc de luptă împotriva traficului şi consumului de droguri”, a adăugat Tâgârlaş.

Senatorul USR Narcis Mircescu a subliniat votul împotrivă al colegilor săi din USR şi a atras atenţia că Portul Constanţa este „un Paradis pentru traficanţii de droguri”.

Senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Şoşoacă a explicat că un consumator de droguri de mare risc începe prin a consuma canabis.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Cele mai infidele zodii: nu faci casă bună cu ele. Horoscopul femeilor cu care este imposibil să conviețuiești

Berbec Berbecii sunt independenti si impulsivi si de cele mai multe ori actioneaza inainte sa se gandeasca la posibile consecinte. Au un apetit crescut...

Scandal pe salariul minim – Surse: Cei 200 de lei scutiți de taxe dispar de anul viitor

Guvernul a aprobat în ședința de joi mărirea cu 10% a salariului minim brut din România, de la 3.000 de lei la 3.300...

Joe Biden, atac frontal la Donald Trump: „O amenințare la adresa democrației”

Joe Biden a lansat un avertisment sumbru cu privire la soarta democraţiei americane, atacându-l foarte direct pe Donald Trump, contracandidatul pentru alegerile prezidenţiale din...
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies