12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăS-a hotărât. Ce face Guvernul în cazul Roșiei Montane

S-a hotărât. Ce face Guvernul în cazul Roșiei Montane

Guvernul nu va împiedica publicarea hotărârii Curții de Arbitraj Comercial Internațional (ICSID) de la Washington, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. Acesta a subliniat că, într-o primă etapă, după pronunțarea și anunțarea hotărârii de către ICSID, Guvernul va informa presa despre acest fapt și va face disponibilă comunicarea oficială pe site-ul instituției respective.

“Noi suntem în aşteptare (…) La ce ne aşteptăm în această seară la ceea ce, juridic, am înţeles că se numeşte un dispozitiv al deciziei, care constă în, foarte pe scurt, enunţul verdictului, enunţul deciziei, dar nu decizia în sine. (…) Decizia în sine poate consta într-un document cu până la 1.000 de pagini. (…) Nu avem decât acest dispozitiv al deciziei în această noapte, dar părţilor aflate în litigiu, tribunalul, în timp util, adică aproape imediat, le va înmâna şi acele 1.000 de pagini care conţin decizia. Ele sunt sub secret, sub ultra confidenţialitate, conform standardelor instanţei de arbitraj, nu ale noastre. De ce – pentru că se intră după comunicarea acestui dispozitiv al deciziei într-un interval de 20 de zile în care oricare dintre părţile aflate în litigiu trebuie să comunice Curţii de arbitraj dacă are vreo obiecţie asupra vreunei informaţii din acele 1.000 de pagini, e metaforic 1.000 de pagini, nu ştim cât va avea (…) Ce pot să vă spun, că Guvernul român este pregătit să comunice tribunalului de arbitraj când i se va cere opinia că nu avem nicio pretenţie să ţinem ceva la secret. Premierul a anunţat-o, deja, dar mai e o parte. Şi va trebui să aşteptăm ca în aceste 20 de zile să aflăm dacă cealaltă parte are vreo pretenţie ca decizia să fie publicată parţial”, a declarat Mihai Constantin.

El a precizat că după acest interval de 20 de zile în care ICSID ia la cunoştinţă de opinia celor două părţi se face public “ceea ce ambele părţi au fost de acord să se facă public”.

“România nu va avea nicio pretenţie ca această decizie să fie în vreun fel necomunicată”, a spus Constantin.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă