31.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăPoliticăPropunerea privind unirea României cu Republica Moldova, adoptată tacit de Camera Deputaților

Propunerea privind unirea României cu Republica Moldova, adoptată tacit de Camera Deputaților

Propunerea legislativă privind unirea României cu Republica Moldova a fost adoptată tacit de Camera Deputaților, după expirarea termenului constituțional de 45 de zile.

Propunerea legislativă depusă de parlamentarii S.O.S. România privind unirea României cu Republica Moldova a fost adoptată tacit, miercuri, de Camera Deputaților, după expirarea termenului constituțional de 45 de zile.

Inițiativa urmează să fie transmisă Senatului, care este for decizional în acest caz. Proiectul a fost depus în Parlament pe data de 14 aprilie și a primit un punct de vedere negativ din partea Guvernului. De asemenea, Comisia juridică și Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților au emis avize negative asupra inițiativei legislative.

În lipsa unei dezbateri și a unui vot în plen, proiectul a fost considerat adoptat tacit, în conformitate cu articolul 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituție, și va fi transmis Senatului în forma inițiatorilor.

Potrivit documentului, Parlamentul României ar urma să decidă unirea României cu Republica Moldova, cu reafirmarea atașamentului față de Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki, iar Guvernul ar urma să înceapă „de urgență, imediat” negocieri cu autoritățile de la Chișinău, precum și notificarea autorităților internaționale competente, inclusiv Statele Unite ale Americii, NATO, ONU și Uniunea Europeană.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...

SUA a atacat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă. Alerte în mai multe state din Golf

Statele Unite au desfășurat a șaptea noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului, potrivit unui anunț al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).În paralel, mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă