15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăUn vicepreședinte PNL îi răspunde lui Darius Vâlcov

Un vicepreședinte PNL îi răspunde lui Darius Vâlcov

„Vâlcov ne anunţă că legea offshore a fost proastă şi că din această cauză a fost modificată ‘în bine’ de el şi de Dragnea. Motiv pentru care cine va încerca să o corecteze va fi considerat trădător de ţară. România, naţiunea, trebuie să vadă cum nişte oameni ‘oneşti, corecţi, iubitori de neam’, respectiv Dragnea şi Vâlcov, se bat cu nişte ‘imperialişti corupţi’ spre binele poporului! Eu nu comentez legea în sine. Categoric, legea trebuie să mulţumească, în egală măsură, investitorii şi naţiunea. Categoric, cei care negociază avuţia naţională în interesul altora pot fi consideraţi trădători. Dar cei care se folosesc de această lege pentru a-şi apăra fundul cum se numesc!? Cei care cu bună ştiinţă mituiesc electoratul, în detrimentul construcţiei de autostrăzi, spitale, şcoli, dezvoltare economică sănătoasă, cum se numesc!? Cei care pun în fruntea Guvernului un om de paie, pentru a-şi face ei jocurile şi pentru a ne face pe noi de râs în toată lumea, cum se numesc!?”, a scris Marian Petrache pe Facebook sâmbătă.

Acesta adaugă faptul că îşi doreşte o lege offshore care să facă posibilă extracţia de gaze şi petrol.

„Eu îmi doresc o lege offshore, care să facă posibilă extracţia de gaze şi petrol, dar care să fie în interesul României şi al românilor. Dar îmi doresc şi un popor sănătos şi educat. Cei care se joacă cu sănătatea şi educaţia noastră, cu viitorul României, doar ca să-şi apere pielea, pot fi consideraţi trădători de ţară şi de neam şi trebuie pedepsiţi!”, a mai scris el.

Darius Vâlcov, consilierul economic al premierului, a declarat sâmbătă că cine „ar îndrăzni” să modifice actuala formă a Legii offshore ar trebui condamnat pentru trădare de ţară.

„Oricât de mult ar ţipa ambasade europene sau alţi haştagişti prin piaţă sau pe oriunde, cine ar îndrăzni – acesta este, bineînţeles, punctul meu de vedere – să modifice actuala formă a Legii offshore, în sensul în care să reducă acele condiţii financiare care au fost aprobate în Camera Deputaţilor la propunerea lui Liviu Dragnea, cred că va trebui judecat pentru trădare de ţară. Pentru că acolo vorbim de 6 miliarde de dolari, pe care statul român îi câştigă în plus faţă de versiunea iniţială a legii şi eu nu cred că cineva va putea iniţia ca acei şase miliarde de dolari să fie mai puţini. Mai mult, oricând putem sta de vorbă”, a afirmat Vâlcov într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Cele mai citite

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Rețea pakistaneză de trafic de migranți, destructurată în România

O investigație transfrontalieră condusă de Poliția Română (Poliția Română), sprijinită de Europol și la care au participat poliția austriacă (Landeskriminalamt Salzburg) și Forțele carabinierilor...

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...
Ultima oră
Pe aceeași temă