28.6 C
București
miercuri, 24 iunie 2026
AcasăSportFotbalPițurcă îi transmite un mesaj direct lui Olaru! „Într-un an poate reveni...

Pițurcă îi transmite un mesaj direct lui Olaru! „Într-un an poate reveni la FCSB”

Victor Pițurcă consideră că transferul lui Darius Olaru în Belgia reprezintă un pas important în carieră, dar avertizează că mijlocașul român trebuie să își schimbe anumite obiceiuri pentru a avea succes.

Transferul lui Darius Olaru de la FCSB la vicecampioana Belgiei, Royale Union Saint-Gilloise, continuă să genereze reacții în fotbalul românesc.

Fostul selecționer Victor Pițurcă a analizat mutarea realizată de internaționalul român și consideră că aceasta reprezintă o oportunitate importantă pentru jucătorul de 28 de ani.

După șase ani și jumătate petrecuți la FCSB, Olaru a făcut pasul într-un campionat considerat superior celui din România, după ce clubul belgian a achitat suma de trei milioane de euro pentru transfer.

Pițurcă apreciază alegerea făcută de mijlocaș, însă susține că adaptarea nu va fi deloc simplă.

„Olaru e norocos că a ajuns la vicecampioana Belgiei, nu este ușor să pătrunzi acolo. Important este ce va face acolo. Eu zic că e un pas uriaș înainte pentru Olaru. Depinde foarte mult de el să se impună, pentru că fotbalul din Belgia este destul de dur.

Este alt ritm față de campionatul nostru. Să nu văd că, după un an de zile, se vorbește că revine iar la FCSB, cum s-a întâmplat cu alți jucători”, a declarat fostul selecționer.

Pițurcă: „Trebuie să își schimbe acele gesturi”

Fostul antrenor al echipei naționale a atras atenția asupra comportamentului lui Olaru din teren și consideră că anumite lucruri tolerate în Superliga nu vor funcționa în Belgia.

„Este foarte important să-și schimbe acele gesturi, pentru că nu mai merge cum se întâmpla aici… la fiecare atingere, mima și cădea.

Eu sper să reușească, deoarece este un jucător cu calități bune. Sper să reprezine bine fotbalul românesc în campionatul belgian, pentru ca și alți jucători să facă pasul acolo”, a explicat Pițurcă.

Acesta a evidențiat și diferențele dintre fotbalul belgian și cel românesc.

„Echipele noastre nu se compară cu cele din Belgia. Vedeți că echipele lor sunt constant în Liga Campionilor. De la Saint-Gilloise, Olaru poate să facă pasul către o echipă mare, numai de el depinde acest lucru.”

În opinia lui Pițurcă, principalele atuuri ale lui Olaru sunt capacitatea de efort și execuțiile de la distanță, însă există și aspecte care îl pot limita la nivel superior.

„Dacă va reuși să joace titular și să marcheze goluri, sunt convins că poate face pasul într-un campionat mai puternic. Încă o dată, depinde de el. El nu e un jucător atletic, nu are o forță deosebită, nu are o viteză deosebită, asta e o mare problemă.

În schimb, are o capacitate de efort foarte mare și are execuții din afara careului, acesta cred că a și fost motivul pentru care a fost cooptat în lotul lui Saint-Gilloise.”

Pițurcă este de părere că suma obținută de FCSB pentru transfer este una potrivită în contextul vârstei și al evoluțiilor recente ale fotbalistului.

„Eu cred că ăsta e maximum ce se putea lua pe Darius Olaru. Avea deja o vârstă, începuse și el să scadă ca nivel la FCSB. Este o mutare bună atât pentru el, cât și pentru club.”

Darius Olaru părăsește FCSB după 257 de meciuri, 63 de goluri și 41 de pase decisive. În această perioadă a câștigat două titluri de campion al României, o Cupă a României și două Supercupe.

La nivel internațional, mijlocașul a adunat 28 de selecții pentru naționala României, debutând în 2021 sub comanda lui Mirel Rădoi.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Furtunile au provocat inundații în mai multe orașe din țară. Craiova, cea mai afectată de ploile torențiale

Ploile abundente au creat probleme majore în mai multe regiuni ale țării, iar cea mai gravă situație s-a înregistrat la Craiova.Cantitatea de precipitații a...

Furtunile au provocat inundații în mai multe orașe din țară. Craiova, cea mai afectată de ploile torențiale

Ploile abundente au creat probleme majore în mai multe regiuni ale țării, iar cea mai gravă situație s-a înregistrat la Craiova.Cantitatea de precipitații a...

PSD l-a desemnat în unanimitate pe Sorin Grindeanu drept propunere pentru funcția de premier

Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca Sorin Grindeanu să fie propunerea formațiunii pentru funcția de prim-ministru, în contextul negocierilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă