11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentInternatul prăbușit din Odorhei - Încă o tragedie ce putea fi evitată,...

Internatul prăbușit din Odorhei – Încă o tragedie ce putea fi evitată, dacă autoritățile își făceau datoria. FOTO și VIDEO

Un copil și-a pierdut viața și alți trei au fost răniți, pentru că, după cum sugerează primele date ale investigațiilor, autoritățile publice locale și, parțial, cele centrale, au tratat cu superficialitate lucrări ce oricând puteau reprezenta un pericol, fiind operate în vecinătatea unui iternat destinat elevilor.

Potrivit presei locale, elevi din căminul care s-a prăbușit parțial luni au observat crăpături apărute în pereții imobilului, cu mai multe zile înainte de evenimentul tragic, în care un minor în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața.

Image of unknown content

În aceste condiții, administrația publică locală ar fi avut datoria de a solicita verificarea imbobilului și să informeze Ministerul Educației (ME) că ar putea fi nevoite să-i relocheze pe elevi.

Din informațiile noastre, nu a existat o astfel de adresă către ministerul de resort.

De asemenea, se pare că nici măcar nu au fost verificate de către administrația publică locală crăpăturile apărute în interiorul clădirii.

Image of unknown content

ME a demarat propria anchetă. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, remis cotidianului național “România liberă”, doi reprezentanți s-au deplasat luni seara la Odorheiul Secuiesc.

De asemenea, ministrul Educației, Ligia Deca, a vizitat marți căminul din Odorhei.

Ce spune Deca

Ministrul Educației spune că imobilul prăbușit nu figura pe lista clădirilor expertizate pentru risc seismic.

“Am efectuat vizita pentru a vedea cum Ministerul Educației poate ajuta, în limita competențelor sale. Ne dorim să fim alături de elevi, să poată să treacă peste traumă, să fim alături de cadrele didactice, care, evident, sunt în suferință, după acest eveniment tragic și, în limita resurselor noastre, să ne oferim ajutorul. Este în desfășurare o anchetă reluată de cei în drept, poliție, parchet, așteptăm rezultatele. Vom demara și noi o acțiune a Corpului de Control al Ministrului Educației, pentru a stabili dacă există prevederi ale legislației din Educație sau a legislației secundare care nu au fost îndeplinite. Este important în acest moment să transmitem mesajul că oricine este vinovat, trebuie să respecte consecințele. Clădirea este a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia și este închiriată de primărie. Proprietarul și administratorul au responsabilitate, în astfel de situații”, a declarat Deca, la Odorheiul Secuiesc.

Image of unidentified nature scene

“Reiterăm că responsabilitatea pentru punerea în siguranță a clădirilor este a celor care le administrează”, menționează ME, în comunicatul de presă.

Image of unspecified content

Promisiunea lui Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Olt, cu referire la cazul internatului Liceului “Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbuşit parţial în cursul zilei de luni, că este în derulare o anchetă, iar cei vinovaţi vor plăti, fără nicio excepţie.

“Astăzi (n.r. – marți, 19.12.2023), doamna ministru al Educaţiei se va deplasa acolo, ca să vadă locurile pentru ceilalţi copii. Aşteptăm ancheta. Cred că eram împreună cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă, când domnul Arafat a anunţat producerea acestui eveniment tragic. Important este să luăm măsuri. Câte una, câte una încercăm să le închidem. Nu ştiu dacă se confirmă că s-au făcut anumite lucrări în zonă. Categoric că cei vinovaţi vor plăti, fără nicio excepţie. Un copil şi-a pierdut viaţa şi am văzut cu toţii ce s-a întâmplat. Pe zona executivă s-au luat toate măsurile şi am salvat o fetiţă, care a fost scoasă de sub dărâmături tot în stop cardiac şi, foarte curând, chiar dacă a fost descoperit al patrulea copil, un băieţel, el nu a mai putut fi salvat”, a declarat Marcel Ciolacu.

La câteva minute de o tragedie de proporții

Aproape o sută de elevi erau cazaţi în internatul Liceului ”Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc.

Reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita au declarat că, potrivit informaţiilor primite, elevii cazaţi trebuiau să se întâlnească la internat la ora 17:00, incidentul având loc cu câteva zeci de minute înainte de acea întâlnire.

”97 de elevi erau cazaţi la internat, dar, din fericire, doar cei patru se aflau în imobil la momentul respectiv. Am primit informaţia că la ora 17:00 trebuiau să se întâlnească la internat”, a declarat pentru News.ro inspectorul şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita Cristinel Glodeanu.

Luni seară, cei mai mulţi dintre elevii cazaţi la internat au fost luaţi acasă de către părinţi, în noaptea de luni spre marţi cinci elevi fiind cazaţi la internatul Liceului Reformat din Odorheiu Secuiesc.

”Am solicitat să fie consiliaţi atât copiii, cât şi părinţii celor care locuiau acolo, în internat, pentru că a fost o traumă destul de mare”, a precizat reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita.

Colegul băiatului care și-a pierdut viața sub dărâmăturile internatului a părăsit camera de cămin, cu câteva minute înainte de tragicul incident.

Potrivit mărturisirilor sale, a văzut cum peretele clădirii se prăbușește.

Colegul său se afla în cameră, unde se odihnea, după un antrenament la clubul de handbal din localitate.

Băiatul decedat avea 17 ani și ar fi împlinit 18 ani chiar în ziua de Crăciun.

Patronul firmei care efectua lucrări la internatul din Odorheiu Secuiesc a fost audiat de anchetatori, au declarat, marţi, pentru Agerpres, surse apropiate investigaţiei.

Patronul firmei a susținut, în fața jurnaliștilor, că nu știa că în cămin sunt persoane.

Din primele informații, peretele internatului s-a prăbușit în urma unor săpături efectuate pe un șantier învecinat sau la rețeaua de canalizare.

Clădirea avariată avea o vechime de peste 100 de ani.

Imobilul ar fi avut mereu destinația de internat pentru elevi.

Clădirea ar fi urmat să intre în lucrări de renovarea și consolidare.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă