31.1 C
București
sâmbătă, 27 iunie 2026
AcasăEconomieEconomie internăINS confirmă avansul modest al economiei: PIB-ul României a crescut cu 0,9%...

INS confirmă avansul modest al economiei: PIB-ul României a crescut cu 0,9% în primele nouă luni din 2025

Institutul Național de Statistică a publicat vineri datele definitive privind evoluția Produsului Intern Brut în primele nouă luni din 2025.

Potrivit INS, economia României a crescut cu 0,9% pe seria brută și cu 1,5% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu aceeași perioadă din 2024.

Față de estimările anterioare, cifrele au fost revizuite ușor în sens pozitiv, cu un plus de 10 puncte procentuale.

În trimestrul III din 2025, PIB-ul a consemnat un avans anual de 1,7% pe seria brută și de 1,5% pe seria ajustată sezonier. Totuși, comparativ cu trimestrul II, economia a înregistrat o scădere de 0,2%, semnalând o temperare a activității economice.

PIB de peste 1.400 de miliarde de lei

În termeni valorici, pe seria ajustată sezonier, PIB-ul estimat pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025 a fost de 1.416 miliarde lei, la prețuri curente.

Pe seria brută, produsul intern brut s-a situat la 1.339 miliarde lei, în creștere reală cu 0,9% față de aceeași perioadă din anul precedent.

Contribuții diferite ale sectoarelor economice

Analiza pe ramuri de activitate arată modificări moderate față de estimarea din decembrie:

  • Agricultura, silvicultura și pescuitul și-au majorat ușor contribuția la creșterea PIB, până la +0,6%, fără modificări ale volumului de activitate;
  • Industria și construcțiile au menținut aceleași contribuții pozitive, cu mici ajustări ale volumului de activitate;
  • Comerțul, transporturile, hotelurile și restaurantele au avut o contribuție mai mare decât estimările inițiale, susținută de creșterea volumului de activitate;
  • Informațiile și comunicațiile au rămas pe un trend stabil;
  • Serviciile profesionale, administrația publică, educația și sănătatea au continuat să aibă contribuții negative sau neutre;

Intermedierile financiare, asigurările și tranzacțiile imobiliare nu au contribuit la creșterea PIB.

Consumul populației și al statului, revizuit în sus

Din perspectiva utilizării PIB, cele mai importante modificări față de estimarea anterioară au fost înregistrate la:

  • Consumul final al gospodăriilor, a cărui contribuție a urcat la +0,5%;
  • Consumul individual al administrațiilor publice, revizuit la +0,4%;

În schimb, consumul colectiv al administrațiilor publice și formarea brută de capital fix au avut contribuții mai reduse, pe fondul scăderii volumelor aferente.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Grindeanu închide ușa negocierilor: PSD nu mai face o altă propunere. Nu ne temem de votul românilor

Grindeanu i-a adresat un mesaj direct premierului desemnat Ilie Bolojan, invocând presiunile care ar putea veni din partea agențiilor de rating asupra RomânieiPreședintele PSD,...

Canicula paralizează Franța: examene în parcări subterane, haos pentru ventilatoare și măsuri de criză

În paralel, temperaturile au atins frecvent valori de peste 40 de grade Celsius în anumite regiuni, iar nopțile tropicale au amplificat disconfortulFranța traversează unul...

George Simion cere intrarea AUR la guvernare și lansează un avertisment către Nicușor Dan: Dacă nu se conformează, trebuie suspendat

Declarația liderului AUR vine în contextul în care negocierile pentru formarea unui nou Executiv au intrat din nou în impasPreședintele AUR, George Simion, susține...
Ultima oră
Pe aceeași temă