34.5 C
București
marți, 30 iunie 2026
AcasăPoliticăIlie Bolojan recunoaște că discuțiile din interiorul PNL au pornit de la...

Ilie Bolojan recunoaște că discuțiile din interiorul PNL au pornit de la schimbări pe funcții

Premierul Ilie Bolojan afirmă că discuțiile din interiorul PNL nu au fost generate de politici guvernamentale, ci de subiecte ce țin de reînnoirea partidului și de înlocuirea unor colegi care nu au făcut performanță.

‘Discuțiile din interiorul PNL au fost generate nu de politici guvernamentale, ci de aspecte care țin de reînnoirea partidului și de înlocuirea unor organizații și a unor colegi care nu au făcut performanță. Dacă vrem ca într-o organizație, indiferent de care – că este o televiziune, că este un minister, că este un partid – să performezi, înseamnă că trebuie să îi susții pe cei mai buni oameni care să ocupe pozițiile de decizie. În cazul acesta, dacă ne referim la PNL și la alegerile din București, să susținem cel mai bun candidat pe care l-am avut în persoana domnului Ciprian Ciucu, care, beneficiind de munca pe care a depus-o la primărie și de încrederea bucureștenilor, a fost ales primarul general, dar, pe lângă asta, să nominalizezi în poziții cheie oameni care pot genera la rândul lor credibilitate, care pot recâștiga încrederea cetățenilor, inclusiv în partidele politice’, a declarat Bolojan, luni, la Digi 24.

El a menționat că o parte dintre colegii vizați nu au dorit ‘să facă un pas în lateral’, conform prevederilor din statutul partidului.

‘Am dorit să facem aceste schimbări și o parte dintre colegi care erau în cauză nu au dorit să facă un pas în lateral, deși prevederile din statutul partidului spun că cei care sunt pe ultimele zece locuri e nevoie să facă un pas în lateral. Dar cetățenii României nu sunt interesați de acest tip de aspecte, ei sunt interesați într-adevăr de problemele importante pe care le are țara. Și eu încerc să-mi concentrez toată energia pe care o am pe problemele guvernamentale, dar în același timp am această responsabilitate pentru partidul din care fac parte de 30 de ani – să încerc ca, prin măsurile interne, să rămână un partid relevant pe scena politică’, a precizat Bolojan.

Premierul a mai afirmat că nu are semnale privind un eventual plan de înlocuire a sa din funcție.

‘Când acest guvern nu va mai avea o susținere parlamentară, cu siguranță coaliția va găsi alte formule, coaliția care se va forma atunci pentru asta. În momentul de față nu am astfel de semnale’, a adăugat prim-ministrul.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

BVB: 71% dintre cerințele de guvernanță corporativă sunt respectate de companiile listate

Bursa de Valori București (BVB) a publicat, pe 30 iunie, primul raport agregat privind monitorizarea guvernanței corporative pentru exercițiul financiar 2025, elaborat cu sprijinul...

BVB: 71% dintre cerințele de guvernanță corporativă sunt respectate de companiile listate

Bursa de Valori București (BVB) a publicat, pe 30 iunie, primul raport agregat privind monitorizarea guvernanței corporative pentru exercițiul financiar 2025, elaborat cu sprijinul...

Van der Vaart a făcut praf un titular al Olandei! Verdict dur după eliminarea de la Mondial

Rafael van der Vaart l-a criticat fără menajamente pe Frenkie de Jong după eliminarea Olandei în fața Marocului, în șaisprezecimile Campionatului Mondial.Rafael van der...
Ultima oră
Pe aceeași temă