20 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăEconomieGuvernul introduce mecanism de control pentru companiile afectate de sancțiuni externe, pe...

Guvernul introduce mecanism de control pentru companiile afectate de sancțiuni externe, pe fondul presiunilor asupra Lukoil

Lukoil operează în România rafinăria Petrotel Ploiești, o rețea de peste 300 de stații de carburanți, unități de trading de petrol și gaze, precum și participații în concesiuni offshore din Marea Neagră

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care îi permite să decidă, din proprie inițiativă, aplicarea unui regim special de supraveghere pentru firmele din România vizate indirect de sancțiuni economice impuse de alte state, sancțiuni care nu sunt obligatorii la nivel național, dar produc efecte pe piața locală. Măsura vine pe fondul restricțiilor impuse în SUA grupului petrolier rus Lukoil, scrie profit.ro.

Executivul va putea desemna supraveghetori care să monitorizeze activitatea companiilor aflate în atenție, cu rolul de a identifica posibile relații comerciale cu entități sancționate și de a aviza toate tranzacțiile și plățile externe ale acestora. Până acum, legislația permitea instituirea unui astfel de regim, doar la solicitarea firmelor controlate de acționari supuși sancțiunilor. Noua ordonanță extinde această posibilitate, permițând autorităților să acționeze fără cererea companiei.

Lukoil operează în România rafinăria Petrotel Ploiești, o rețea de peste 300 de stații de carburanți, unități de trading de petrol și gaze, precum și participații în concesiuni offshore din Marea Neagră. Ministrul Energiei a anunțat recent că trei investitori și-au exprimat interesul pentru achiziția activelor locale ale Lukoil.

Potrivit notei de fundamentare, Guvernul va putea institui supravegherea extinsă atunci când sancțiunile străine generează efecte economice semnificative în România: distorsionarea unui sector, afectarea unui operator cheie sau riscuri pentru securitatea energetică.

Supraveghetorul desemnat va avea dreptul să participe la ședințele interne ale companiei, acces la documentele financiare și juridice și obligația de a raporta Guvernului orice potențiale nereguli. Tot el va aviza fiecare tranzacție sau plată externă. Indemnizația minimă pentru această funcție va fi de 10.000 lei brut, cost suportat de compania supravegheată. În același timp, firmele vizate vor trebui să permită accesul la documente, la sediile de lucru și să consulte supraveghetorul înainte de orice operațiune externă.

Executivul justifică măsura prin necesitatea de a limita efectele colaterale ale sancțiunilor externe asupra economiei românești, de a proteja locurile de muncă și de a conserva stabilitatea energetică. Proiectul are și o componentă strategică: creșterea atractivității României pentru investitori din state cu interese similare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Navă comercială turcească, lovită de rachete în Marea Neagră. Cinci membri ai echipajului au murit

Autoritățile ucrainene acuză Rusia că a atacat o navă civilă care transporta cereale, incident soldat cu mai multe victime și dispăruțiO navă comercială operată...
Ultima oră
Pe aceeași temă