Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că sporul de dirigenție era inclus în proiectul noii legi a salarizării la momentul plecării PSD de la guvernare și a respins afirmațiile ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, potrivit cărora acesta ar lipsi din document.
Manole a afirmat că menținerea sporului de dirigenție s-a aflat printre propunerile susținute de PSD în negocierile privind noua lege. „Domnul Pîslaru se referea la sporul de dirigenţie ca la ceva ce trebuie reparat şi adăugat. Lucrul ăsta este fals. Sporul de dirigenţie s-a aflat între propunerile noastre pentru a se acorda şi în următoarea lege a salarizării”, a declarat acesta.
Fostul ministru a susținut că a apărat păstrarea sporului în cadrul discuțiilor dintre partide, în ciuda impactului bugetar. El a afirmat că Dragoș Pîslaru s-a opus inițial atât sporului de dirigenție, cât și sporului de doctorat.
„La acea discuţie, domnul Pîslaru nu a fost de acord, aşa cum n-a fost de acord nici cu sporul de doctorat. E foarte bine că a revenit la idei mai bune, dar ar trebui să admită clar că sporul de dirigenţie era în proiectul pe care l-am lăsat”, a spus Manole.
Referindu-se la modificările salariale din educație, fostul ministru a declarat că eliminarea unor sporuri nu înseamnă automat scăderea veniturilor. „Sunt multe sporuri care dispar şi multe beneficii care sunt integrate în baza salarială, astfel încât venitul angajatului să nu scadă”, a afirmat acesta.
Manole a răspuns și criticilor privind întârzierea noii legi a salarizării, susținând că amânarea jalonului din PNRR pentru ultima cerere de plată a fost decisă anterior la nivelul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.