26.2 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSportFotbalFCSB învinsă de Dinamo Zagreb cu scorul de 4-1(2-1) în penultima etapă...

FCSB învinsă de Dinamo Zagreb cu scorul de 4-1(2-1) în penultima etapă a fazei grupei Europa League

FCSB a fost învinsă de echipa croată Dinamo Zagreb, cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Stadionul Maksimir din Zagreb, în etapa a șaptea a competiției de fotbal Europa League.

Vicecampioana Croației s-a impus prin golurile marcate de Mounsef Bakrar (7), Dion Beljo (11, 71) și Sandro Kulenovic (90+3), în timp ce pentru FCSB a punctat Daniel Bîrligea (42).

Campioana României a avut o șansă notabilă în min. 4, dar Alhassan a șutat mult peste poartă.

Dinamo a deschis scorul la scurt timp (7), la o fază simplă de atac, prin algerianul Bakrar, care a reluat simplu, cu capul, din careul mic, centrarea lui Galesic.

Gazdele și-au mărit avantajul în min. 11, când Hoxha a centrat în mijlocul careului, de unde Beljo a trimis fără probleme în poartă,

Albanezul Hoxha și-a încercat și el șansa cu un șut din marginea careului (23), dar Târnovanu a respins.

FCSB a dat semne că poate reveni în ultimul sfert de oră al primei reprize

FCSB a controlat ultimul sfert de oră al primei reprize, dar Miculescu (33) a trimis din voleu peste poartă. Bîrligea (42) a redus din diferență cu un șut la colțul lung din interiorul careului și a readus speranțele în tabăra campioanei României.

Bucureștenii au jucat bine și în debutul reprizei secunde, dar portarul Filipovic a prins fără probleme mingea trimisă pe spate, cu capul, de Cisotti (50), la un corner executat de Octavian Popescu.

Dinamo Zagreb a sancționat o nouă eroare a defensivei oaspete, Beljo realizând dubla (71), la pasa în adâncime a lui Misic. Stojkovic a fost aproape de gol la scurt timp după ce a intrat pe teren, dar șutul său, la capătul unui contraatac, a șters bara transversală (78).

Alibec s-a remarcat pe final (88), cu un șut din marginea careului, dar Filipovic a respins.

Dinamo a închis tabela prin Kulenovic (90+3), care câștigat duelul aerian cu Ngezana și l-a executat de Târnovanu.

FCSB a suferit cel mai drastic eșec în acest sezon de Europa League

FCSB mai are șanse pur teoretice de calificare în faza următoare, înaintea ultimei etape, în care o va înfrunta pe Fenerbahce, pe 29 ianuarie, la București, meci pentru care Bîrligea este suspendat.

FCSB a înregistrat următoarele rezultate: 1-0 cu Go Ahead Eagles (deplasare), 0-2 cu Young Boys Berna (la București), 1-2 cu Bologna (la București), 1-3 cu FC Basel (deplasare), 0-1 cu Steaua Roșie (deplasare), 4-3 cu Feyenoord (acasă) și 1-4 cu Dinamo Zagreb (deplasare)

Dinamo Zagreb – FCSB 4-1 (2-1)
Au marcat: Mounsef Bakrar (7), Dion Beljo (11, 71), Sandro Kulenovic (90+3), respectiv Daniel Bîrligea (42).
Zagreb, Stadion Maksimir
Europa League – etapa a șaptea

Au evoluat echipele:
Dinamo Zagreb: 44. Ivan Filipovic – 15. Niko Galesic, 36. Sergi Dominguez, 26. Scott McKenna, 3. Bruno Goda – 8. Miha Zajc (14. Marko Soldo, 72), 27. Josip Misic (căpitan) – 71. Mounsef Bakrar (30. Fran Topic, 60), 77. Dejan Ljubicic (7. Luka Stojkovic, 60), 11. Arber Hoxha (23. Cardoso Varela, 90) – 9. Dion Beljo (17. Sandro Kulenovic, 89). Antrenor: Mario Kovacevic.
Rezerve neutilizate: 33. Ivan Nevistic, 88. Antonio Rajic – 6. Gonzalo Villar, 10. Gabriel Vidovic, 20. Robert Mudrazija, 22. Matteo Perez Vinloef, 28. Kevin Theophile-Catherine, 35. Noa Mikic.
FCSB: 32. Ștefan Târnovanu – 4. Danijel Graovac, 30. Siyabonga Ngezana, 5. Joyskim Dawa (2. Valentin Crețu, 46), 33. Risto Radunovic – 16. Mihai Lixandru (37. Octavian Popescu, 46), 42. Baba Alhassan – 11. David Miculescu (20. Dennis Politic, 46), 27. Darius Olaru (căpitan), 31. Juri Cisotti (93. Mamadou Thiam, 77) – 9. Daniel Bîrligea (7. Denis Alibec, 66). Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 34. Mihai Udrea, 38. Lukas Zima – 22. Mihai Toma, 28. Alexandru Pantea.

Arbitru: Sander van der Eijk; arbitri asistenți: Rens Bluemink, Stefan De Groot; al patrulea oficial: Joey Kooij (toți din Olanda)
Arbitru video: Clay Ruperti (Olanda); arbitru asistent video: Jan Boterberg (Belgia)
Observator UEFA pentru arbitri: Levan Paniașvili (Georgia); Delegat UEFA: Attila Toemo (Ungaria)
Cartonașe galbene: Bîrligea (24), Ljubicic (28), Alhassan (84), Goda (84).

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Șantierul Naval Mangalia rămâne fără investitor, deși este legat de un contract militar de 920 de milioane de euro

La prima licitație pentru vânzarea activelor nu s-a înscris niciun investitor, inclusiv grupul german Rheinmetall, indicat anterior drept viitor administrator al șantieruluiPlanul prin care...

Horoscop 17 iulie 2026. O zi cu oportunități importante pentru carieră și bani. Unele zodii încheie capitole importante, altele fac primul pas spre un...

Horoscop 17 iulie 2026. Ziua aduce schimbări importante pentru multe zodii, iar influențele astrale favorizează deciziile inspirate, echilibrul și evoluția personală. Pentru unii nativi,...

Rezultatele autopsiei au lămurit tragedia! Care a fost cauza morții lui Gabi Mureșan

Au fost făcute publice concluziile autopsiei fostului internațional român Gabriel Mureșan, decedat la vârsta de 44 de ani după un incident petrecut într-un lac...
Ultima oră
Pe aceeași temă