36.3 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSportFotbalFarul – FCSB, meciul cu titlul pe masă. Calculele dinaintea finalei campionatului

Farul – FCSB, meciul cu titlul pe masă. Calculele dinaintea finalei campionatului

Farul și FCSB se întâlnesc duminică, la Ovidiu, în meciul care poate decide campioana. Dacă „marinarii” nu înving, deznodământul se amână pentru ultima etapă.

Victoria cu FCSB o face pe Farul campioană pentru a doua oară în istorie. În acest scenariu, trupa de la malul mării va reprezenta România în preliminariile Champions League, dar nu va fi cap de serie, având un coeficient de 4.100.

În schimb, orice alt rezultat amână deznodământul pentru ultima etapă, când echipa lui Hagi merge la Cluj pentru meciul cu CFR, iar FCSB joacă acasă derby-ul cu Rapid.

Dacă partida de la Ovidiu se termină la egalitate, între cele două formații se menține diferența de un punct în favoarea „marinarilor”. Farul rămâne la mâna ei și e campioană dacă o bate pe CFR Cluj în ultima rundă. Echipa lui Hagi pune mâna pe trofeu chiar și cu un egal sau o înfrângere la Cluj, singura condiție fiind ca FCSB să nu o învingă pe Rapid. În acest scenariu, FCSB este campioană doar dacă o învinge pe Rapid și Farul nu câștigă cu CFR Cluj.

Dacă FCSB câștigă meciul de la Ovidiu, formația roș-albastră trece pe primul loc și se distanțează la două puncte de Farul. Trupa lui Charalambous e campioană dacă obține cu Rapid măcar același rezultat cu cel al Farului de la Cluj. În schimb, Farul este campioană dacă o învinge pe CFR Cluj și FCSB obține maximum un punct din meciul cu Rapid.

Iată cum arată noul trofeu pe care câștigătoarea din acest sezon îl va primi

Noul trofeu a fost prezentat astăzi de Liga Profesionistă de Fotbal, eAD și partenerul principal, Superbet, în cadrul unui eveniment găzduit de Muzeul Fotbalului București

Dacă va lua titlul, FCSB are şanse foarte mari de a ajunge măcar în grupele Conference League. Echipa patronată de Gigi Becali are un coeficient de 11.000, care i-ar permite să fie cap de serie în turul 1 al preliminariilor Champions League. Accederea în turul 2 ar echivala cu garanția măcar a unui play-off jucat în Conference, grație „pâlniei” gândite de UEFA, iar turul trei în Champions League le-ar garanta roș-albaștrilor toamna europeană.

Partida dintre Farul și FCSB se dispută la Ovidiu, duminică, de la ora 21:00.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Controverse înaintea Adunării Generale a ONU: primarul New Yorkului analizează dacă îl poate aresta pe Netanyahu

Declarațiile au provocat o reacție dură din partea reprezentantului Israelului la Națiunile UnitePrimarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că examinează, împreună cu...

Ciprian Ciucu: „Nu merg la Monaco cu avioane private”. Primarul Capitalei spune că își poate justifica toate bunurile

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că stilul său de viață demonstrează că nu s-a îmbogățit din funcție, în contextul în care procurorii DNA îl...

Iranul acuză SUA că au lovit o centrală nucleară aflată în construcție

Iranul susține că Statele Unite au atacat o centrală nucleară aflată în construcție pe teritoriul său.IRNA, agenția oficială de presă din Iran, a relatat...
Ultima oră
Pe aceeași temă