8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportFotbalFCSB, la mâna ei în lupta pentru titlu. Roș-albaștrii au învins-o pe...

FCSB, la mâna ei în lupta pentru titlu. Roș-albaștrii au învins-o pe CFR Cluj în fața a peste 42.000 de spectatori

FCSB s-a apropiat la un punct de liderul Farul, după ce s-a impus cu 1-0 împotriva celor de la CFR Cluj, pe Arena Națională, în fața a peste 42.000 de spectatori.

Formația roș-albastră a câștigat trei puncte de aur în derby-ul cu campioana en titre și merge la Constanța, pentru meciul de totul sau nimic cu Farul, având un handicap de numai un punct față de echipa lui Gică Hagi.

Împinsă de la spate de 42.439 de spectatori, record absolut de asistență în acest sezon, FCSB a început în forță și a ratat prima ocazie în minutul 9, atunci când Cordea a ratat de puțin poarta cu un șut de la distanță. Apoi, Ovidiu Popescu a trimis mult peste transversală dintr-o poziție excelentă, iar Cordea a încercat o „foarfecă”, dar mingea s-a dus departe de poarta apărată de Scuffet.

Ardelenii au fost obligați să opereze două schimbări până la pauză. Braun şi Krasniqi s-au accidentat și au fost înlocuiți de Peteleu și Petrila. Golul a venit în repriza secundă. Florinel Coman a fost din nou omul decisiv pentru roș-albaștri și a punctat în minutul 49, după o pasă de geniu a lui Darius Olaru.

Sursă foto: Facebook FCSB

Campioana ultimelor cinci sezoane a înceut să preseze și putea restabili egalitatea în minutul 69, dar șutul lui Cvek a fost deviat și a lovit transversala porții lui Târnovanu. Nici măcar introducerea în teren a lui Bîrligea și Janga, doi atacanți veritabili, nu a dat roade pentru feroviari. Până la final, FCSB a știut să sufere și s-a impus cu 1-0, o victorie care îi permite să fie la mâna sa în bătălia pentru titlu.

Roș-albaștrii au șansa de a trece pe primul loc la finalul etapei viitoare, în care vor evolua pe terenul celor de la Farul. Partida se dispută la Ovidiu, duminică, de la ora 21:00.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă