Ministra USR a Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că moțiunea depusă ar avea ca scop „păstrarea privilegiilor, sinecurilor și contractelor cu dedicație”, acuzând totodată PSD că ar mai fi proeuropean „doar cu steagul, când și-l pune pe la conferințele de presă”.
Ministra USR a Mediului, Diana Buzoianu, a acuzat că moțiunea ar avea ca scop „păstrarea privilegiilor, sinecurilor și contractelor”. Aceasta a mai afirmat că PSD este proeuropean „doar cu steagul, când și-l pune pe la conferințele de presă”.
„Altfel, românii, care astăzi nu mai vor hoţie, românii care nu mai vor clientelism peste clientelism, toţi aceşti români văd pe cine te poţi baza şi pe cine nu. România nu mai poate să fie un stat captiv al unor parlamentari şi al unor oameni politici care pur şi simplu aşteaptă să se rotească puterea politică ca să aibă acces la privilegii grupurile de interese”, a adăugat Diana Buzoianu.
La scurt timp după discursul din plen, ministra USR a Mediului a scris într-o postare pe Facebook că „azi unii trag cu disperare să fie votat ca România să fie pradă de partid”. Ea a afirmat că „partidul mamut PSD-AUR își dau mâna”, susținând că unii ar urmări păstrarea unor privilegii injuste, iar alții accesul la privilegii „la umbra sistemului”.
„Pentru cei care nu au avut timp să urmărească sute de discursuri în ultimele zile, las un rezumat de un paragraf:Azi unii trag cu disperare să fie votat ca România să fie pradă de partid. Partidul mamut PSD-AUR își dau mâna: unii să păstreze privilegii injuste, alții să pună mâna pe privilegii la umbra sistemului. România merită mai mult decât asta.” a scris aceasta, într-o postare pe Facebook.