Guvernul Veștea nu a căzut dintr-o dată. Nu a fost un trăsnet venit din senin, ci zgomotul final al unei construcții care scârțâia de mult.
Parlamentul doar a apăsat pe ultimul cui.
Ceea ce s-a întâmplat nu este doar o înfrângere. Este imaginea unei clase politice care nu mai reușește să convingă, nici măcar prin propriile mecanisme de supraviețuire. O majoritate care trebuia să fie stabilă, s-a dovedit o iluzie, o clădire ridicată pe nisip, în care fiecare partid a venit cu propriul plan de evacuare.
E o ruptură. Un sistem care nu mai funcționează după regulile vechi. Și nu mă refer, neapărat, la aritmetica voturilor, ci la semnalul că România intră într-o etapă pe care nimeni nu o controlează complet. O perioadă în care reflexele politice de după 1989 nu mai sunt suficiente, pentru a ține societatea în aceeași matcă. Cei care au condus ultimii ani au mizat pe ideea că oamenii vor accepta mereu aceeași rețetă: negocieri în spatele ușilor închise, rotații de funcții, compromisuri fără explicații. Dar realitatea din afara Parlamentului a început să bată tot mai tare în geam.
România, am mai spus asta, trece printr-o criză de încredere. Iar pericolul cel mai mare nu este că un guvern cade. Guvernele cad în democrații. Periculos este când, după cădere, nu există o direcție, ci doar o nouă rundă de calcule, orgolii și improvizații.
Urmează momentul în care președintele și partidele trebuie să aleagă: continuă jocul cu formule scoase din sertar sau acceptă că societatea cere o schimbare reală. Pentru că resetarea e imposibilă cu aceiași oameni. Economia nu negociază cu orgoliile politicienilor, cu sinecuri, cu incompetențe nesfârșite. Facturile nu așteaptă consensul de partid, iar investitorii nu citesc promisiuni, ci urmăresc stabilitatea.
Veștea s-a veștejit! Nimeni nu mai vrea să vină primăvara!
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
