Untul a înregistrat cel mai mare avans procentual, urmat de brânzeturi, iaurturi și lapte de consum
România a înregistrat în 2025 o intensificare semnificativă a activității din sectorul zootehnic și al industriei lactatelor, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Evoluțiile indică atât creșteri consistente ale sacrificărilor de animale în abatoare, cât și o majorare a producției și a importurilor de lapte brut, potrivit INS.
În zona cărnii, cele mai vizibile dinamici au fost la ovine și caprine, unde numărul animalelor sacrificate a urcat cu peste 130% față de anul anterior, iar producția de carne a depășit pragul unei dublări. Și bovinele și porcinele au consemnat creșteri: sacrificările au avansat cu 17,1% la bovine și cu 4,6% la porcine, iar producția de carne a urcat cu 22,9%, respectiv 6,8%.
Sectorul avicol a urmat aceeași tendință, cu un plus de 6,9% la numărul de păsări procesate și o creștere de 5,7% a producției de carne. Pe partea de lapte, 2025 a adus o creștere de aproape 10% a cantității de lapte de vacă colectat de procesatori. Laptele de capră a avut, de asemenea, un avans, în timp ce laptele de bivoliță și cel de oaie au scăzut ușor. În paralel, importurile de lapte brut au crescut cu peste 13%, semn al unei cereri mai ridicate decât oferta internă în anumite segmente.
La nivel de produse finite, industria a raportat creșteri pe majoritatea categoriilor: untul a înregistrat cel mai mare avans procentual, urmat de brânzeturi, iaurturi și lapte de consum. Singurele scăderi au fost consemnate la smântână și brânza topită.
Distribuția regională rămâne dezechilibrată: producția și colectarea de lapte se concentrează în special în regiunile Centru, Nord-Vest și Nord-Est, care cumulează cele mai mari ponderi din volum. Per ansamblu, datele INS arată un sector agroalimentar în mișcare, cu creșteri importante pe lanțul de producție, dar și cu o dependență în creștere de importuri în zona materiei prime.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube