Inițiatorii măsurii susțin că intervenția este necesară, în contextul în care sectorul laptelui ecologic rămâne slab dezvoltat, în ciuda potențialului agricol al României
Producătorii de lapte ecologic din România ar putea primi un ajutor de stat de 2 lei pentru fiecare litru de lapte certificat vândut, potrivit unui proiect legislativ aflat în lucru, scrie profit.ro. Schema de sprijin ar urma să fie aplicată pe o perioadă de trei ani, cu un plafon de până la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar, iar bugetul total estimat se ridică la aproximativ 19 milioane de euro pe an. Inițiatorii măsurii susțin că intervenția este necesară în contextul în care sectorul laptelui ecologic rămâne slab dezvoltat, în ciuda potențialului agricol al României. Țara dispune de circa 200.000 de hectare de pășuni certificate ecologic, însă efectivul de vaci crescute în acest sistem a scăzut în ultimul deceniu, ajungând la aproximativ 14.000 de capete în 2024, față de 23.000 în 2014.
România se situează printre ultimele state din Uniunea Europeană la producția de lapte ecologic, alături de Polonia, potrivit argumentelor din proiect. În paralel, productivitatea medie a fermelor de lapte rămâne redusă, Eurostat indicând pentru 2024 un nivel de aproximativ 3.540 kg de lapte pe vacă pe an, cel mai mic din UE, în condițiile unei medii europene de peste 8.000 kg.
Autorii proiectului arată că actualele forme de sprijin agricol nu sunt suficiente pentru a acoperi costurile suplimentare generate de certificarea ecologică. Aceste costuri nu se reflectă întotdeauna în prețul de vânzare, ceea ce descurajează dezvoltarea sectorului, susțin inițiatorii.
Schema de ajutor ar urma să se aplice la nivel național pentru laptele provenit de la bovine, bubaline, ovine și caprine certificate ecologic. Sunt eligibili fermierii persoane fizice, PFA-uri, întreprinderi individuale și familiale, precum și persoane juridice, cu condiția respectării cerințelor de certificare și trasabilitate. În cazul în care cererile depășesc bugetul alocat, sprijinul va fi redus proporțional pentru toți beneficiarii. Laptele aflat în perioada de conversie nu este eligibil, cu excepția situațiilor permise de legislația europeană.
Proiectul mai arată că măsura poate fi combinată cu alte forme de sprijin din agricultură, în limita regulilor privind ajutoarele de minimis. Calculul orientativ al impactului bugetar pornește de la producția estimată a fermelor ecologice existente, rezultând un necesar anual de aproximativ 99 milioane de lei, echivalentul a circa 19 milioane de euro. Inițiatorii susțin că măsura ar putea stimula trecerea către producția ecologică și ar contribui la menținerea fermelor mici și mijlocii într-un sector considerat vulnerabil, dar cu potențial de creștere pe termen mediu.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube