12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăCiucă și Ciolacu s-au pozat alături de patriarhul Daniel, la capela din...

Ciucă și Ciolacu s-au pozat alături de patriarhul Daniel, la capela din Parlament

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, liderii PNL și PSD, s-au fotografiat alături de patriarhul Daniel și au publicat aceste poze pe conturile lor de facebook.

Întâlnirea înalților politicieni ai Puterii cu patriarhul BOR s-a produs în după-amiaza de luni, 25 martie 2024, când patriarhul Daniel a venit să sfințească noua capelă amenajată în interiorul Palatului Parlamentului. În pozele postate pe facebook de Marcel Ciolacu nu apare și Nicolae Ciucă. Separat, în pozele postate de Ciucă, Ciolacu ori nu apare, ori apare mult în spate.

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, l-a felicitat pe deputatul PSD Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, pentru inițiativa de a amenaja acest obiectiv religios. Amintim totuși că, încă din anul 2023, președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, anunțase că dorește o capelă ortodoxă în Palatul Parlamentului.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit, luni seară, Capela „Sfântul Apostol Andrei” înființată în Parlamentul României, anunță agenția de știri Basilica. „Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze inițiatorii și sprijinitorii proiectului”, a spus apoi Preafericirea Sa. Agenția Basilica precizează că patriarhul României i-a menționat pe Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Silvia-Claudia Mihalcea, Secretarul General al Camerei Deputaților, și Arhimandritul Nectarie Șofelea, Starețul Mănăstirii Radu Vodă și Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor.

“Anul acesta, la solicitarea mai multor deputaţi şi senatori români ortodocși, Domnul Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaților, a convenit cu Biserica Ortodoxă Română să organizeze împreună o Capelă dotată cu picturi ortodoxe, ca spaţiu de rugăciune individuală şi în grup, deoarece peste 90% dintre parlamentarii români sunt ortodocși.

În istoria poporului român, Sfatul Ţării şi apoi Camera Deputaţilor s-au aflat lângă Catedrala mitropolitană „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, iar din anul 1925, Catedrală patriarhală. Acum, Parlamentul României se află în vecinătatea Catedralei Naţionale, cu hramurile Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor şi Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Din acest motiv, am propus ca Sfântul Apostol Andrei să fie şi sfântul ocrotitor al Capelei Parlamentului României”, a precizat, în discursul său, patriarhul României.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Răsturnare de situație la FC Barcelona! Decizia de ultim moment luată de Xavi

După ce anunțase că la finalul acestui sezon va părăsi banca tehnică a formației FC Barcelona, antrenorul spaniol Xavi Hernandez a ajuns la un...

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă