25.3 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăInternaționalChișinăul anunță că taxele aplicate firmelor din Transnistria vor fi folosite pentru...

Chișinăul anunță că taxele aplicate firmelor din Transnistria vor fi folosite pentru sprijinirea populației din regiune

Vicepremierul a precizat că formatul internațional de negocieri „5+2” privind conflictul transnistrean este, în prezent, blocat și că nu există discuții privind crearea unui nou mecanism diplomatic

Noile taxe impuse companiilor din regiunea transnistreană vor fi direcționate către proiecte și măsuri destinate locuitorilor din stânga Nistrului, a declarat vicepremierul Republicii Moldova, Valeriu Chiveri, într-un interviu preluat de profit.ro.

Oficialul moldovean a vorbit despre influența pe care Rusia continuă să o exercite asupra administrației separatiste de la Tiraspol, dar și despre schimbările economice și sociale care apropie treptat populația din regiune de restul Republicii Moldova.

Potrivit lui Chiveri, peste 25.000 de persoane traversează zilnic linia administrativă dintre Transnistria și teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău pentru a merge la serviciu sau la studii. El susține că tot mai mulți locuitori din regiunea separatistă aleg să muncească în marile orașe moldovenești, atrași de oportunitățile economice și de nivelul mai ridicat de dezvoltare.

Vicepremierul a recunoscut că eventualul proces de reintegrare a Transnistriei va presupune costuri importante și a afirmat că autoritățile speră să găsească, împreună cu Uniunea Europeană, soluții de finanțare pentru susținerea acestui obiectiv.

În interviu, Valeriu Chiveri a vorbit și despre rolul României în apropierea Republicii Moldova de spațiul european. Oficialul a spus că Bucureștiul a sprijinit constant consolidarea instituțiilor moldovenești și procesul de reforme, contribuind la transformarea Republicii Moldova într-un stat mai atractiv pentru propriii cetățeni.

„România a fost mereu alături de noi și este țara care înțelege cel mai bine realitățile Republicii Moldova, având în vedere istoria, limba și cultura comune”, a afirmat Chiveri.

Vicepremierul a precizat că formatul internațional de negocieri „5+2” privind conflictul transnistrean este, în prezent, blocat și că nu există discuții privind crearea unui nou mecanism diplomatic. Totuși, el consideră că România, ca stat membru al Uniunii Europene, poate contribui la promovarea unei perspective corecte asupra procesului de reglementare a conflictului transnistrean.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Record egalat, dar gust amar pentru Olanda! Van Dijk și-a criticat echipa după remiza cu Japonia

Olanda a ajuns la 13 meciuri consecutive fără înfrângere la Cupa Mondială, egalând un record istoric al Braziliei, însă remiza cu Japonia, scor 2-2,...

S-au rugat împreună după 7-1! Gestul neașteptat care a surprins la Campionatul Mondial

Jucătorii Germaniei și ai naționalei din Curacao au oferit unul dintre cele mai neobișnuite momente de la Campionatul Mondial 2026 după fluierul final al...

România împrumută masiv pentru acoperirea deficitului: peste 115 miliarde lei deja contractate în 2026

Analiştii avertizează că eventualele întârzieri în implementarea PNRR şi instabilitatea politică pot influenţa accesul României la finanţare externăGuvernul a contractat în acest an împrumuturi...
Ultima oră
Pe aceeași temă