20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin îi trage lui Smirnov Transnistria de sub picioare

Putin îi trage lui Smirnov Transnistria de sub picioare

Premierul rus, Vladimir Putin, i-a trimis sâmbăta trecută o scrisoare de sprijin liderului mişcării transnistrene Obnovlenie, Anatoli Kaminski, în ziua în care formaţiunea şi-a desemnat candidatul pentru „alegerile prezidenţiale”, care vor avea loc decembrie. În scrisoarea adresată lui Kaminski, preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Putin, laudă acţiunile mişcării şi afirmă că Obnovlenie este soluţia pentru problemele Transnistriei.

 

Potrivit presei locale, la alegeri se vor confrunta Igor Smirnov şi Anatoli Kaminski, dar în cursă s-au mai înscris şi liderul mişcării Vozrojdenie, Eugen Sevciuk, şi comunistul Oleg Horjan.

„Strategia ambiţioasă de dezvoltare a Transnistriei până în 2025 şi susţinerea pe care o aveţi de la o mare parte a populaţiei oferă motive să cred că sunteţi capabil să rezolvaţi problemele Transnistriei”, scrie Putin. La problemele Transnistriei face referire un „sondaj” realizat în iulie la care au participat „30 de experţi”, care, în esenţă, l-au acuzat pe Smirnov că a furat banii trimişi de Moscova. La întrebarea „Cum apreciaţi activitatea preşedintelui Republi-cii Moldoveneşti Nistrene Igor Smirnov?” (foto), unele dintre răspunsuri au fost: „preşedintele şi proprietarul companiei «Sheriff» au organizat un dezmăţ în Transnistria; însuşirea ajutorului financiar rus de către familia prezidenţială i-a obosit pe toţi”.

La întrebarea „Care, în opinia dumneavoastră, sunt cele mai stringente probleme în calea dezvoltării moderne a Republicii Moldoveneşti Nistrene?”, persoanele intervievate au răspuns, printre alte, că dezvoltarea economică nu există în Transnistria. „Există numai dezvoltarea unei companii private – Sheriff; are loc preluarea ilegală de afaceri, inclusiv cu ajutorul schemelor criminale; Transnistria nu-şi poate asigura dezvoltarea bazându-se exclusiv de ajutorul financiar din partea Federaţiei Ruse, deoarece acesta dispare, fără a fi monitorizat”.   

Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă