18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentCentru pentru vârstnici neautorizat, depistat în Argeș

Centru pentru vârstnici neautorizat, depistat în Argeș

Poliţiştii din Topoloveni s-au autosesizat şi în urma verificărilor efectuate au descoperit un centru de bătrâni care funcţiona într-un imobil din Leordeni, fără a avea autorizaţie, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Argeş.

În acest imobil erau cazate 16 persoane vârstnice.

“În ziua de 04 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni s-au sesizat din oficiu referitor la posibila desfăşurare de activităţi specifice de cazare şi îngrijire de persoane vârstnice fără autorizaţie, la un imobil din localitatea Leordeni, efectuând verificări împreună cu reprezentanţi ai mai multor instituţii. Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, împreună cu reprezentanţii AJPIS Argeş, ITM Argeş, DSP Argeş şi pompieri argeşeni, au fost identificate, în 4 dintre încăperile imobilului în cauză, 16 persoane vârstnice”, precizează reprezentanţii IPJ Argeş.

Cel care se ocupa de administrarea activităţii este un bărbat de 66 de ani. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale.

“S-a stabilit că persoana care se ocupă de administrarea activităţii desfăşurate în locaţia supusă controlului, respectiv un bărbat de 66 de ani, desfăşoară activitatea în cadrul unei societăţi cu sediul social la o altă adresă de pe raza localităţii Leordeni, iar agentul economic în cauză a avut anterior un punct de lucru pe raza judeţului Ilfov, care în prezent nu mai funcţionează. La acest moment se desfăşoară verificări pentru stabilirea legalităţii funcţionării centrului în locaţia verificată, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun, în raport de competenţele ce revin fiecărei instituţii cu atribuţii de control”, mai anunţă IPJ Argeş. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...
Ultima oră
Pe aceeași temă