15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCâte persoane s-au înscris la tabăra pentru seniori din Grecia organizată de...

Câte persoane s-au înscris la tabăra pentru seniori din Grecia organizată de Primărie

Potrivit Agerpres, Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti informează că în cadrul proiectului taberei tematice cultural educative “La pas prin tărâmul legendar al Greciei” s-au înscris 1.400 de seniori, cu 400 peste limita de 1.000 de locuri disponibile, iar până în prezent au fost validate 750 de dosare.

„Au fost ocupate toate locurile în Tabăra tematică <La pas prin tărâmul legendar al Greciei>. Lista este completă, nu se mai fac înscrieri în cadrul acestui proiect”, relevă un comunicat al PMB.

„În cursul zilei de mâine, 7 august, începând cu ora 09.00, în ordinea înscrierilor, îşi vor depune dosarele persoanele înscrise de la numărul 751 până la completarea numărului de locuri disponibile, la Biroul provizoriu de Relaţii cu Publicul al Centrului pentru Seniori, din strada Constantin Mille nr. 10 şi la Biroul de Înscrieri, deschis în această dimineaţă, în foaierul Teatrului Mic din strada Constantin Mille nr. 16. Subliniem faptul că nu se mai fac înscrieri pentru acest proiect, întrucât există deja un număr de 400 de persoane aflate pe lista de aşteptare, iar acestea vor fi contactate telefonic doar în cazul retragerii sau nevalidării vreunui dosar dintre cele 1000 de persoane aflate pe lista de înscrieri, până la ocuparea locurilor”, precizează PMB.

Municipalitatea menţionează că, pentru a veni în sprijinul persoanelor care s-au prezentat pentru înscrieri, au fost preluate şi dosare cărora le-a lipsit adeverinţa medicală sau asigurarea de călătorie pentru perioada în care s-au înscris, acestea având obligaţia de a le depune ulterior, în termen de trei zile lucrătoare de la data depunerii dosarului, la sediul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti din bulevardul Basarabia nr. 37 – 39, intrarea D-113, în intervalul orar 10.00 – 16.00.

Cele mai citite

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

David Beckham a împlinit 49 de ani. Mesajul fetelor de la Spice Girls

David Beckham a împlinit 49 de ani și a primit felicitări din partea celor dragi, inclusiv din partea Spice Girls, trupă din care a...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă