22.4 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăAmenzi de până la 25.000 de lei pentru comercianții care refuză să...

Amenzi de până la 25.000 de lei pentru comercianții care refuză să înlocuiască produsele neconforme

Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce sancțiuni între 5.000 și 25.000 de lei pentru comercianții care refuză să înlocuiască un produs neconform.

Actul normativ modifică Ordonanța de Urgență nr. 140/2021, completând cadrul legal privind drepturile consumatorilor și obligațiile vânzătorilor în cazul produselor cu defecte.

Potrivit inițiatorilor, ordonanța în vigoare prevede: „consumatorii beneficiază de înlocuirea bunurilor în cazul în care neconformitatea acestora este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăşi 30 de zile calendaristice”.

Totuși, până acum, nu existau sancțiuni pentru comercianții care nu respectau acest termen, ceea ce a dus la numeroase refuzuri abuzive în practică.

„Absenţa sancţiunii determină în practică multiple refuzuri nejustificate din partea comercianţilor, chiar dacă, în termenul de 30 de zile, consumatorul solicită înlocuirea bunurilor neconforme”, se arată în expunerea de motive.

Pentru a corecta această situație, proiectul de lege introduce o amendă clară, între 5.000 și 25.000 de lei, pentru nerespectarea obligației de înlocuire a produsului neconform.

Scopul legii: mai multă responsabilitate și protecție pe piață

Inițiatorii subliniază că modificarea urmărește întărirea disciplinei comerciale și asigurarea unui nivel ridicat de protecție pentru consumatori, în acord cu normele europene privind conformitatea bunurilor.

Ordonanța 140/2021 reglementează aspecte precum garanțiile comerciale, măsurile corective și drepturile cumpărătorilor, fiind esențială pentru buna funcționare a pieței interne.

Proiectul a primit votul final în Camera Deputaților

După ce a fost adoptat anterior de Senat, proiectul a primit votul final al Camerei Deputaților, care este for decizional.

Legea urmează să fie trimisă la promulgare și, ulterior, publicată în Monitorul Oficial.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă