23.6 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăSănătateAlexandru Rafila: „Ministerul Sănătății nu a pierdut banii din PNRR pentru spitale”

Alexandru Rafila: „Ministerul Sănătății nu a pierdut banii din PNRR pentru spitale”

Alexandru Rafila a declarat, luni, că Ministerul Sănătăţii nu a pierdut banii din PNRR pentru construcţia de spitale, precizând că toate cele 27 de obiective vor fi realizate.

„Toată această demagogie că Ministerul Sănătăţii sau România a pierdut banii nu a fost altceva decât un mecanism care fusese convenit încă de la început, de când a existat acest Program European de Redresare şi Rezilienţă, prin care o anumită creştere economică condiţiona un anumit cuantum. Problema este că acest lucru a fost folosit foarte politic şi demagogic încât să spună că, de exemplu, Ministerul Sănătăţii a pierdut banii. Nu. O dată, nu am pierdut bani. În al doilea rând, toate cele 27 de obiective se vor face. Dacă vor fi necesare fonduri suplimentare, ele vor fi realizate”, a spus ministrul Sănătăţii la postul Euronews România.

Întrebat de ce România nu a reuşit să construiască spitale, Alexandru Rafila a răspuns: „Cred că din acelaşi motiv pentru care nu am construit autostrăzi. Este exact acelaşi motiv, ne-am blocat fie în procedurile de achiziţie publică, fie în termenele care trebuiau respectate pentru utilizarea banilor externi”.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Când războaiele se văd în bonul fiscal

Geopolitica încetează să mai fie un subiect rezervat diplomaților și analiștilor militari. Devine o problemă personală, care se măsoară în lei. Dacă estimările privind...

Dan Dungaciu: PSD dovedește „o gravă incultură politică”, iar alegerile anticipate sunt singura șansă de salvare a partidului

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, acuză conducerea PSD de „o gravă incultură politică”, după declarațiile potrivit cărora AUR ar trebui să își revizuiască pozițiile doctrinare...

UE interzice distrugerea hainelor și încălțămintei nevândute. Noile reguli intră în vigoare și schimbă industria textilă

Comisia Europeană încurajează companiile să recurgă la soluții precum revânzarea, recondiționarea, donarea sau reutilizarea produselorUniunea Europeană introduce, de la 19 iulie, un nou set...
Ultima oră
Pe aceeași temă