25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăPoliticăAlexandru Rafila vrea să candideze la alegerile europarlamentare

Alexandru Rafila vrea să candideze la alegerile europarlamentare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi-a anunţat, duminică, intenţia de a candida la alegerile europarlamentare pe listele PSD.

„Mi-am depus opţiunea pentru candidatură la organizaţia PSD Sector 2 pentru alegerile europarlamentare. Colegii au aprobat în unanimitate această candidatură şi mă bucur, le mulţumesc. Sigur, este un prim pas, urmează ca organizaţia PSD Bucureşti şi conducerea partidului să definitiveze o listă”, a explicat, duminică, la Digi 24, Alexandru Rafila.

El a precizat că sunt mulţi care visează să meargă la Bruxelles sau în Parlamentul României și a subliniat că „e important să ne gândim de ce facem acest lucru”.

„Am suficient de multă experienţă şi un pic de interrelaţionare internaţională pentru că am avut ocazia să lucrez în diverse zone încât să pot ajuta România din Parlamentul European”, a menţionat Rafila.

Întrebat dacă va renunţa la funcţia de ministru al Sănătăţii, Rafila a răspuns că oricum se termină în curând un ciclu electoral şi va apărea un alt guvern. „Eu am mai bine de doi ani de când sunt ministrul Sănătăţii şi e bine întotdeauna să poţi să predai ştafeta unor oameni care vin din spate”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă