Anul 2026 se anunță un punct de cotitură pentru modul în care consumatorii plătesc și fac cumpărături. Potrivit unui studiu realizat de Visa, evoluția plăților digitale va depăși nivelul atins în 2025, deja considerat un an excepțional.
De la comerț asistat de agenți AI până la extinderea rapidă a stablecoin-urilor, 2026 va aduce schimbări majore în ecosistemul financiar global.
Specialiștii anticipează o creștere accelerată a comerțului bazat pe inteligență artificială, în care agenți AI vor putea efectua cumpărături în numele utilizatorilor, pe baza preferințelor și bugetelor stabilite.
„Brandurile de top se aşteaptă deja ca experienţele de cumpărături bazate pe AI să devină o obişnuinţă anul viitor, aşa că tranziţia către un comerț bazat complet pe agenţi AI va fi şi ea accelerată în 2026 (…). Inovația de astăzi va fi mâine o practică normală de business”, spune Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România, potrivit Economica.net.
Identitatea digitală, noul câmp de luptă al fraudei
Odată cu entuziasmul generat de AI, Visa avertizează și asupra riscurilor. Infractorii folosesc aceleași tehnologii avansate pentru atacuri sofisticate asupra identității digitale, prin deepfake-uri, agenți AI frauduloși și identități sintetice.
Dacă în trecut fraudele vizau tranzacții individuale, acum atacurile se concentrează pe compromiterea completă a identității unei persoane, ceea ce permite controlul tuturor plăților asociate acesteia.
„Din păcate, în 2026, vom asista la o creștere semnificativă a nivelului de sofisticare și a volumului acestor atacuri asupra identităţii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. Această escaladare va deschide o nouă etapă în lupta pentru protejarea identității, marcată de investiții mai mari, atenție sporită și parteneriate extinse. Este o luptă pe care nicio bancă, fintech, comerciant sau instituţie publică nu o poate câștiga singură”, subliniază Elena Ungureanu.
Stablecoin-urile în ascensiune
Un alt trend major al anului 2026 este ascensiunea stablecoin-urilor – criptomonede susținute de monede tradiționale. Conform analizei Visa, acestea au potențialul de a deveni o infrastructură de încredere pentru plăți, mai ales în tranzacțiile transfrontaliere și în piețele emergente.
Adoptarea Legii GENIUS în SUA și a unor reglementări similare la nivel global oferă un cadru clar care favorizează extinderea acestui tip de active digitale.
„Potenţialele beneficii ale stablecoin-urilor va fi unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale anului 2026. Și pe bună dreptate, având în vedere estimările conform cărora piața stablecoin ar putea ajunge la 4 trilioane USD până în 2030. Poate că această proiecție este prea optimistă, dar sunt convins că 2026 va fi cu adevărat anul în care stablecoin urile vor intra în mainstream’’, spune Cătălin Creţu, General Manager Visa pentru România, Bulgaria, Croaţia şi Slovenia.
Începutul sfârșitului pentru numerar
Deși numerarul nu va dispărea curând – la nivel global circulă încă aproximativ 11 trilioane de dolari în cash – tendința este clar descendentă.
Potrivit estimărilor, 2026 va marca o premieră istorică: jumătate din totalul plăților efectuate de consumatori la nivel mondial vor fi digitale.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.