26.2 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăInternațional11 persoane arestate și anchetate în Serbia în scandalul capetelor de porc...

11 persoane arestate și anchetate în Serbia în scandalul capetelor de porc de lângă moscheile din Paris

Procurorii sârbi au interogat marți 11 persoane arestate pentru acte de incitare la ură în Franța și Germania, în special pentru profanarea siturilor evreiești și plasarea de capete de porc lângă locuri religioase musulmane, a informat o sursă judiciară, scrie AFP.

Aceste 11 persoane, ale căror arestări au fost anunțate luni, ar fi fost antrenate de un alt suspect, ‘acționând la ordinele unui serviciu de informații străin’, care ‘este în prezent fugar’, a declarat mai devreme Ministerul sârb de Interne.

Nouă capete de porc, animal considerat impur în Islam, au fost găsite la începutul lunii septembrie în apropierea unor moschei din Paris și suburbiile sale.

Marți, cei 11 suspecți, identificați doar prin inițiale, au fost interogați la Parchetul General din Smederevo (centrul Serbiei), a precizat acesta din urmă într-un comunicat transmis AFP.

Sârbii au un instoric „serios” în privința vandalizărilor din Occident

Aceștia sunt suspectați de implicare în ‘infracțiuni penale de discriminare rasială și de altă natură (…) și de spionaj’, se adaugă în comunicat.

După interogatoriu, în cursul căruia opt suspecți și-au prezentat apărarea, în timp ce trei au păstrat tăcerea, procurorii au propus ca nouă dintre ei să fie plasați în arest preventiv pentru o perioadă de până la 30 de zile. Pentru ceilalți doi suspecți, procurorii au propus plasarea lor în arest la domiciliu.

Un judecător de instrucție urmează să se pronunțe asupra propunerii procurorilor.

Arestările de luni au avut loc în capitala Serbiei, Belgrad, și în Velika Plana, un oraș aflat la aproximativ 100 kilometri sud.

La sfârșitul lunii aprilie, Memorialul Holocaustului, trei sinagogi și un restaurant au fost vandalizate cu vopsea verde la Paris. Trei sârbi au fost ulterior acuzați și închiși în Franța în cadrul anchetei. 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Șantierul Naval Mangalia rămâne fără investitor, deși este legat de un contract militar de 920 de milioane de euro

La prima licitație pentru vânzarea activelor nu s-a înscris niciun investitor, inclusiv grupul german Rheinmetall, indicat anterior drept viitor administrator al șantieruluiPlanul prin care...

Rețea de cămătari destructurată de DIICOT. Percheziții în Brăila și Galați într-un dosar cu acuzații de tentativă de omor și trafic de persoane

Gruparea este acuzată că acorda împrumuturi ilegale cu dobânzi foarte mari, obligând debitorii să garanteze cu locuințe sau autoturisme de luxO amplă operațiune a...

Insulele Greciei se confruntă cu o criză de apă în plin sezon turistic. Șapte destinații au declarat stare de urgență din cauza secetei

Mai multe insule din Marea Egee se confruntă cu o lipsă severă de apă, chiar în perioada în care sunt vizitate de mii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă