Vinurile romanesti sunt pregatite sa faca fata concurentei UE. Aceasta este una dintre concluziile sesiunii semestriale a Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania (ADAR), care are loc la Alba Iulia. In organizarea evenimentului este implicata si compania producatoare de vinuri „Jidvei” SRL. „Avem vinuri de o calitate exceptionala si la preturi apropiate de cele practicate in UE. Prin urmare, vom putea face fata usor socului integrarii”, a declarat presedintele ADAR, Dan Boboc. La randul sau, directorul general al Inspectiei de Stat Vitivinicole, Cornel Dicu, a spus: „Punem un accent deosebit pe promovarea si sustinerea vinurilor autohtone, in perspectiva exportului in tarile UE”. La randul sau, Claudiu Necsulescu, presedintele Consiliului pe produs „Vie, Vin si Produse Procesate”, s-a referit la sansele pe care le are viticultura romaneasca de a reveni in topul mondial. „Sunt putine tari care se bucura de o astfel de lada de zestre din punctul de vedere al soiurilor. In strategia sectorului vitivinicol prioritara este deschiderea valorilor si aducerea in prim-plan a soiurilor romanesti, care ne pot asigura o pozitie buna in viticultura mondiala. Speranta noastra este ca de acum incolo sa nu mai pierdem nici un hectar, nici un butuc de vie si sa incercam prin politica de reconversie, restructurare si infiintare de plantatii sa acoperim deficitul fata de suprafata care ne-a fost alocata prin negocierile de aderare la UE”, a declarat Claudiu Necsulescu. Participantii la eveniment au scos inca o data in evidenta personalitatea vinurilor din podgoria „Jidvei”. „In podgoria Jidvei se obtin cele mai corpolente vinuri albe din tara”, a spus Dan Boboc.