22.7 C
București
marți, 15 iulie 2025
AcasăInvestigații România LiberăUPDATE Criza din zona euro se agravează: Franţa îşi pierde ratingul premium....

UPDATE Criza din zona euro se agravează: Franţa îşi pierde ratingul premium. Italia, Spania şi Portugalia pierd două trepte

Franţa a pierdut, pentru prima dată, calificativul „AAA”, fiind retrogradată cu o treaptă, la „AA+”, de către agenţia de rating Standard and Poor’s, anunţă ministrul francez al Finanţelor, François Baroin, potrivit CNN.

Însă nu doar Franţa are mari probleme. Italia, Spania, Portugalia şi Cipru au coborât şi ele câte două trepte, iar Austria, Malta, Slovacia şi Slovenia câte una.

Standard and Poor’s menţine însă raitingurile Gemaniei, Olandei, Belgiei, Estoniei, Finlandei, Irlandei şi Luxemburgului.

Guvernul francez nu va prezenta un nou plan de austeritate după pierderea calificativului „AAA”, a precizat ministrul Finanţelor. „Nu va exista un nou plan de austeritate, pentru că aceasta nu este o problemă care să ţină de rigoarea bugetară”, a adăugat oficialul de la Paris.

Agenţia S&P a pus sub supraveghere în decembrie, pentru o eventuală retrogradare, 15 state din zona euro. Dintre cei 17 membri ai zonei euro, doar Grecia şi Cipru nu au fost incluşi în avertismentul din decembrie.

Calificativul Ciprului nu a fost pus sub supraveghere în decembrie întrucât ratingul ţării se afla deja sub evaluare la S&P. De asemenea, Grecia nu a fost luată în calcul pentru retrogradare, deoarece calificativul ţării se află în categoria „junk”, la „CC”.

La scurt timp după ce a pus sub supraveghere în decembrie cele 15 state, S&P a anunţat că analizează, pentru o posibilă retrogradare, calificativele „AAA” ale Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară şi Uniunii Europene. S&P atribuie rating „AAA” Uniunii Europene încă din 1976.

Cele mai citite

Volodimir Zelenski recunoscător lui Donald Trump pentru protejarea vieții ucrainenilor

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit luni liderului de la Casa Albă, Donald Trump, pentru disponibilitatea sa de a proteja viețile ucrainenilor, relatează Reuters.'Îi...

Sorin Grindeanu se declară „mai taliban” ca Marcel Ciolacu

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu a făcut, luni, la România TV declarații despre evoluția și curentele ideologice din cadrul PSD și direcția pe...

Teheranul pune condiții SUA la negocierile legate de programul nuclear iranian

Un consilier al ghidului suprem iranian a afirmat luni că negocierile legate de programul nuclear al Iranului „nu vor avea loc” dacă SUA persistă...
Ultima oră
Pe aceeași temă