17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăUnde se dau ultimele „bătălii“ în asigurări

Unde se dau ultimele „bătălii“ în asigurări

Cu o pondere de 58% din volumul total al PIB-ului din România şi cu 67% din totalul de salariaţi în economia non-financiară, segmentul IMM are o deosebită importanță pentru dezvoltarea mediului de afaceri din ţara noastră.

Potrivit definiţiei europene, categoria întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) este formată din companii care au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro şi/ sau deţin active totale de până la 43 milioane euro şi au mai puţin de 250 de angajaţi.Întreprinderile mici şi mijlocii joacă un rol important în economia oricărei ţări. Cu o pondere de 58% din volumul total al PIB-ului din România şi cu 67% din totalul de salariaţi în economia non-financiară, segmentul IMM are o deosebită importanță pentru dezvoltarea mediului de afaceri din ţara noastră. Analiştii din domeniu estimează pentru anul 2015 reluarea creşterii pentru sectorul IMM-urilor din România, indicatorii caracteristici putând avea ritmuri mai mari de creştere decât media europeană.

În acest context, în rândul IMM-urilor poate fi observată o deschidere mai mare pentru produsele de asigurare, pe fondul unei mai bune conştientizări a riscurilor la care le este supusă activitatea, spun companiile de asigurări de pe piaţa locală.

“În ultimii ani am observat o creştere a interesului companiilor mici şi mijlocii pentru asigurarea afacerii. În 2014, portofoliul nostru de clienţi IMM a crescut cu 8% şi estimăm că în 2015 creşterea va continua. Credem că proprietarii de IMM au înţeles cât de importantă este continuitatea pe care o asigurare le-o oferă afacerii în cazul producerii unui eveniment neprevăzut”, au declarat reprezentanții Groupama Asigurări. Aceştia se aşteaptă la o majorare a numărului primelor brute subscrise pentru IMM-uri cu 10% în acest an.

Specialiştii au  menţionat că IMM-urile au început să conştientizeze din ce în ce mai mult necesitatea şi utilitatea serviciilor de asigurare, ajungând la un nivel mai ridicat de maturitate în comparaţie cu anii anteriori. Însă ei au atras atenţia că trebuie pus un accent mai mare asupra creşterii gradului de educare a IMM-urilor în ceea ce priveşte asigurările şi rolul lor în continuitatea şi dezvoltarea afacerii.

În ce domenii activează IMM-urile care se asigură

Domeniile din care provin clienţii IMM sunt dintre cele mai diverse şi au legătură mai mult cu tipul activităţii desfăşurate, implicit cu expunerea industriei la riscuri (de exemplu, o fabrică de vopseluri va fi mult mai expusă riscului de explozie faţă de alte tipuri de activităţi). Exemplificăm câteva domenii din care provin IMM-urile care aleg să-şi acopere prin asigurare riscurile la care pot fi expuse: industria alimentară, serviciile turistice şi de alimentaţie publică (HORECA), comerţ (magazine de retail), învăţământ, activităţi administrative etc. Riscurile pentru care aceştia se asigură sunt specifice fiecărui tip de industrie, în principal răspunderea civilă legală, asigurarea angajaţilor pentru accidente (deces, invaliditate permanentă), precum şi asigurarea clădirilor şi bunurilor pentru riscurile de cutremur, inundaţii, incendiu, explozie, inundarea cu apă de conductă. Suma asigurată se stabileşte în funcţie de valoarea efectivă a bunurilor ce se doresc a fi asigurate (clădiri, conţinut), cifra de afaceri, limita răspunderii etc.

Domeniile de activitate ale clienţilor IMM care aleg să îşi protejeze activele şi angajaţii încheind o poliţă de asigurare sunt dintre cele mai diferite, de la construcţii, producţie sau servicii, până la IT, transporturi sau turism.

IMM-urile sunt din ce în ce mai conştiente de importanţa protejării activelor şi angajaţilor, astfel încât să fie protejate şi să îşi poată continua activitatea indiferent de riscurile produse. Nu trebuie să uităm faptul că riscurile care pot ameninţa afacerile sunt multiple, aşa cum arată şi ultimul Barometru de Risc publicat de către grupul ALLIANZ în anul 2014, Barometru care plasează pe primele trei locuri, în topul riscurilor care ameninţă companiile,  întreruperea afacerilor, riscurile catastrofice şi incendiul/exploziile, au adăugat aceştia.

Conform datelor publicate de către Comisia Europeană, în România aproximativ 50% din IMM-uri activează în comerţ (una dintre cele mai mari ponderi din Uniunea Europeană), alte 30 de procente activând în servicii.

Riscurile acoperite

În creionarea unei oferte de asigurare se porneşte întotdeauna de la selectarea riscurilor de bază: FLEXA extinsă (incendiu, explozie, trăsnet, căderea aparatelor de zbor, lovirea de către autovehicule care nu aparţin asiguratului, cheltuieli cu intervenţia pompierilor etc.), calamităţi naturale (cutremur, inundaţii şi aluviuni, fenomene atmosferice, prăbuşirea, alunecarea sau surparea terenului, greutatea stratului de zăpadă), boom sonic. Pe lângă acestea, în topul celor mai solicitate clauze adiţionale se numără: avarii la instalaţiile de apă proprii/comune, furt prin efracţie şi/sau tâlhărie, avarii accidentale la sistemele de încălzire şi de condiţionare aer, fenomene electrice şi spargerea suprafeţelor vitrate.

În ultima perioadă, IMM-urile au început să arate un interes crescut pentru acoperirea pierderilor rezultate în urma Întreruperii Afacerii din riscuri asigurate. Ei au adăugat că în calculul primei de asigurare se ţine cont de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi sunt: domeniul de activitate, anul construcţiei, structura construcţiei, zona seismică, limitele solicitate pentru clauzele adiţionale, precum şi nivelul franşizelor acceptate.

În privinţa riscurilor acoperite cele mai frecvente solicitări sunt pentru: FLEXA (incendiu, trăsnet, explozie, căderi de corpuri aeriene), cutremur, fenomene atmosferice, vandalism, apa de conductă, refulare şi scurgere din sprinklere, alunecare/prăbuşire de teren, spargere/crăpare bunuri casabile, avarii accidentale ale instalaţiilor fixe care aparţin clădirii (aer condiţionat, centrală termică), furtul prin efracţie şi acte de tâlhărie, bunuri păstrate în incinte frigorifice, pierderi din exploatare rezultate din întreruperea activităţii, asigurarea de accidente a angajaţilor, răspundere civilă publică şi răspunderea chiriaşului faţă de proprietar.

Asigurarea pentru IMM-uri se încheie la valorile declarate de către asigurat, iar primele de asigurare diferă în funcţie de factorii de risc.

Valoarea finală a unei polițe depinde de garanțiile oferite și de suma asigurată. Beneficiarul poate alege riscurile ce urmează a fi acoperite, astfel încât să beneficieze de protecție completă, adaptată fiecărei locații. Mai mult, produsele destinate IMM-urilor au o serie de acoperiri special concepute pentru protecția componentelor esențiale derulării activității.

În cazul asigurării de viaţă de grup, întreprinderile optează de obicei pentru acoperirea unor riscuri precum: deces, invaliditate, spitalizare, incapacitate temporară de muncă, spitalizare, intervenţii chirurgicale, fracturi. Atunci când aleg asigurarea de sănătate pentru angajaţi, SanaPlan, IMM-urile optează de obicei pentru acoperirea unor cheltuieli medicale în regim ambulatoriu (consultaţii, analize laborator, imagistică, ambulanță etc.) şi a unora în regim de spitalizare (cazare, consultaţii, investigaţii, intervenţii chirurgicale).

În ceea ce priveşte asigurarea proprietăţilor/activelor deţinute de IMM-uri, riscurile acoperite sunt specifice fiecărei forme de asigurare în parte, asigurarea de bunuri, clădiri şi conţinut fiind cea mai solicitată. Suma asigurată diferă în funcţie de tipul de asigurare pentru care optează compania şi se stabileşte în raport de necesităţile acesteia. În cazul asigurării de bunuri, clădiri şi conţinut, de exemplu, suma asigurată se stabileşte în funcţie de mai mulţi factori, precum: activitatea companiei, valoarea de înlocuire de nou sau valoare rămasă a clădirii şi/sau conţinutului etc.

Compania de business information şi credit management KeysFin arată că cele mai multe IMM-uri active din România sunt în domeniul Comerţului/Reparare Autovehicule & Motociclete. Celelalte patru domenii de activitate din top 5 sunt: Activităţi profesionale/ştiinţifice/tehnice, Construcţii, Industria prelucrătoare şi Transport/Depozitare.

La nivel geografic, cele mai multe IMM-uri sunt localizate în zona București-Ilfov, urmată de Constanța, Timişoara, Braşov, Cluj şi Arad. Radiografia business-ului românesc remarcă existenţa unei legături directe şi strânse între nivelul de dezvoltare a economiei şi puterea de cumpărare din zonele respective, conform studiului KeysFin.

Analiştii prognozează că şi în următorii ani IMM-urile vor continua să rămână principalul partener de business în economie. Cele mai importante provocări ţin de problema finanţării şi de volatilitatea cadrului economic.   

Cele mai citite

VIDEO. Meryl Streep a primit Palme d’Or onorific, premiul ce subliniază “locul ei de neşters în istoria cinematografiei”

Meryl Streep, una dintre cele mai remarcabile actrițe din industria cinematografică de la Hollywood, laureată cu trei premii Oscar, a fost onorată marți seară...

Impactul Plafonării Prețurilor asupra Ratei Inflației: Analiza Politicilor PSD

Introducere la Contextul Economic Actual Banca Națională a României (BNR) a publicat recent un raport care arată că măsurile de plafonare a prețurilor inițiate de...

Parlamentul Georgiei a aprobat legea împotriva “influenței străine”, în ciuda protestelor de pe străzi

Parlamentul din Georgia a aprobat legea menită să sancționeze "influența străină", în ciuda protestelor de pe străzi și a avertismentelor că proiectul de lege...
Ultima oră
Pe aceeași temă