17.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăS-a tăiat robinetul cu dolari pentru băncile europene?

S-a tăiat robinetul cu dolari pentru băncile europene?

Costurile suportate de băncile europene pentru finanţarea în dolari au revenit luni pe la cel mai ridicat nivel înregistrat după 2008, din cauza investitorilor care continuă să reducă împrumuturile acordate instituţiilor financiare din regiune, transmite agenţia Reuters. Acest fapt obligă băncile să caute soluţii alternative pentru finanţarea operaţiunilor din Statele Unite.

Băncile europene obţin greu finanţare în dolari din cauza reticenţei investitorilor faţă de instituţiile financiare expuse la rostogolirea datoriilor ţărilor periferice din zona euro. Din acest motiv, băncile sunt nevoite să recurgă la pieţele valutare pentru a schimba euro în dolari. “Devine din ce în ce mai costisitor pentru bănci să obţină dolari”, a declarat Jens Nordvig, şeful departamentului de cercetări în domeniul tranzacţiilor cu venituri fixe la banca Nomura în New York.

Costuri în creştere

Rata swap euro-dolar pe termen de trei luni, care scade atunci când creşte costul de finanţare al băncilor din zona euro, a coborât luni la -0,925 puncte procentuale, de la -0,88 puncte vineri. Săptămâna trecută, rata swap a atins -0,96 puncte procentuale, cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate. Analiştii cred că rata nu va atinge nivelul minim record de -3 puncte procentuale înregistrat la prăbuşirea Lehman Brothers, datorită împrumuturilor săptămânale în dolari acordate de Banca Centrală Europeană (BCE). Dobânzile interbancare de la Londra pentru împrumuturile în dolari pe termen de trei luni au atins 0,30844%, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni, şi se menţin pe un trend ascendent. “Pentru îmbunătăţirea condiţiilor pe pieţele monetare este nevoie de măsuri referitoare la sistemul bancar”, a declarat Benjamin Schroeder, analist la Commerzbank. Un factor pozitiv este creşterea rezervelor deţinute de băncile străine la Rezerva Federală americană, punând capăt unor retrageri de 131 miliarde de dolari efectuate în ultimele câteva săptămâni.

Băncile străine au constituit rezerve solide de dolari la Fed, care, împreună cu lichidităţile oferite de băncile centrale, au redus o parte din temerile că băncile se confruntă cu riscuri similare celor din 2008. Investitorii aşteaptă reuniunea anuală a Fed care va avea loc vineri, pentru informaţii legate de stabilizarea sau nu a depozitelor băncilor.

Fed: Nu facem discriminări

Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed) tratează băncile străine la fel ca pe cele americane, a declarat săptămâna trecută un oficial al instituţiei, care a intrat astfel în contradicţie cu o informaţie potrivit căreia Fed urmăreşte îndeaproape băncile europene care se confruntă cu criza datoriilor din Europa. Temerile legate de finanţarea băncilor au fost unul dintre factorii care au dus săptămâna trecută la o nouă scădere a burselor internaţionale, după pierderile masive anterioare, scrie agenţia Reuters, citată de Mediafax. Wall Street Journal a relatat, joi, că Fed a organizat mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai băncilor europene cu subsidiare în SUA, pentru a afla dacă au acces sigur la finanţarea operaţiunilor pe piaţa americană. Preşedintele Rezervei Federale din New York, Willian Dudley, a declarat că banca centrală “analizează mereu băncile” şi tratează băncile americane şi europene “exact la fel”.

Piaţa crede în Trichet

Traderii valutari au încredere că preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, va salva euro de la colapsul prezis de majoritatea analiştilor, de la miliardarul George Soros la Paul Volcker, în condiţiile în care Merkel şi Sarkozy au dezamăgit în privinţa obligaţiunilor comune. În timp ce criza datoriilor ameninţă Italia şi Spania, după ce a infectat Grecia, Irlanda şi Portugalia, euro s-a apreciat cu 1,6% în acest an faţă de un coş de nouă valute ale unor ţări dezvoltate, potrivit Bloomberg. Moneda unică europeană s-a apreciat săptămâna trecută, în urma unor noi dovezi de încetinire a redresării economiei mondiale. Întărirea euro scoate în evidenţă încrederea în capacitatea lui Trichet de a susţine moneda până când liderii guvernamentali vor ajunge la un acord pe termen lung privind reducerea deficitelor bugetare din regiune, după ce ratingurile Greciei, Irlandei şi Portugaliei au fost retrogradate sub nivelul recomandat pentru investiţii.

Lucian Davidescu
Lucian Davidescuhttp://lucian-davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite

România, codașa UE la studii superioare

Datele publicate la începutul acestei săptămâni de Eurostat arată că țara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce...

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...

VIDEO. Ciolacu spune că va discuta cu Boloș despre salariul minim

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că urmează să aibă o discuţie cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloș, despre creşterea la 300 de lei a sumei...
Ultima oră
Pe aceeași temă