16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPresa austriacă: Volksbank vrea să plece

Presa austriacă: Volksbank vrea să plece

Oesterreichische Volksbanken AG, mama Volksbank România, se gândeşte să renunţe la afacerile din Europa Centrală şi de Sud-Est, anunţă agenţia austriacă Die Presse, citată de Bloomberg. Tranzacţia ar urma  să se facă pentru aproximativ 1,1 miliarde euro.

Printre numele vehiculate în ultima vreme în ceea ce priveşte o eventuală fuziune sau chiar achiziţie a Volksbank se numără şi Raiffeisen Zentralbank AG, grup austriac cu o prezenţă puternică în Europa de Sud-Est, inclusiv în România. Dacă Raiffeisen ar reuşi să cumpere Volksbank, atunci ar lua naştere un al treilea gigant local, după BCR şi BRD, care domină de ani de zile topul băncilor după active. În fapt, ar fi pentru prima dată când poziţia a doua din top, ocupată de BRD, ar fi serios pusă în pericol de o entitate care, potrivit datelor raportate pentru 2009, ar avea o cotă de piaţă de 12,7%, faţă de 15%, cât are BRD.

Volksbank a fost în 2008 una dintre cele mai agresive bănci locale, reuşind, pe final, să ajungă pe locul al treilea în topul băncilor. Cu toate acestea, din cauza faptului că portofoliul este format aproape integral din credite ipotecare, iar piaţa imobiliară a suferit masiv anul trecut, Volksbank a fost una dintre cele două bănci de dimensiuni medii care au înregistrat pierderi. Pe de altă parte, Raiffeisen România a anunţat chiar ieri un profit net de 74 milioane euro pentru 2009.

Nu mai târziu de luna trecută, unul dintre oficialii Volksbank spunea pentru Ziarul Financiar că cei de la Raiffeisen au înaintat propunerea unei fuziuni între Raiffeisen Zentralbank şi grupul Volksbank AG. Oficialii Raiffeisen România nu au dorit încă să comenteze aceste declaraţii. Cu toate acestea, Cristian Konrad, avocatul oficial al Raiffeisen Bank, a declarat în presa austriacă faptul că Raiffeisen Bank nu exclude un angajament în ceea ce priveşte fuziunea cu Volksbank AG.

Cele mai citite

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico a fost plasat în arest preventiv

Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea...

Polonia investește în securizarea şi întărirea frontierei estice. “Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”

Prim-ministrul Donald Tusk a anunțat sâmbătă că Polonia va aloca peste 2 miliarde de euro pentru consolidarea și securizarea frontierei sale estice, aceasta fiind...

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....
Ultima oră
Pe aceeași temă