14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPod de bani transpartinic din vânzarea de energie ieftină

Pod de bani transpartinic din vânzarea de energie ieftină

Scoaterea la lumină a mai multor documente semnate de oficiali din cadrul Hidroelectrica arată cum se făceau aranjamentele între în favoarea “băieţilor deştepţi” din energie de către oameni cu conexiuni în toate partidele politice.

Prelungirea contractelor de livrare a energiei electrice ieftine produse de Hidroelectrica către băieţii deştepţi este unul dintre domeniile în care partidele politice s-au înţeles cu uşurinţă, fără a avea dispute, arată documente obţinute de Hotnews. Acestea se referă la prelungirea contractelor de export cu Energy  Financing Team (EFT). Un proces verbal al unei şedinţe a  Consiliului de Administraţie Hidroelectrica, ce a avut loc în aprilie 2010 şi în care s-a votat prelungirea cu 5 ani a contractului semnat cu EFT AG Elveţia arată că la discuţii au participat atât reprezentanţi ai PDL, cât şi ai PSD.

Tudor Şerban, preşedintele CA al Hidroelectrica, era membru PDL şi secretar de stat în Ministerul Economiei, ministru la acea vreme fiind Adriean Videanu.  Câteva luni mai târziu, în urma unei restructurări a posturilor de secretari de stat, a fost numit consilierul ministrului şi a deţinut această funcţie până  la schimbarea Guvernului Ungureanu.

Mihai David era, dimpotrivă, membru PSD şi a fost numit director general al Hidroelectrica pe 1 iulie 2009, înlocuindu-l pe Traian Oprea, în timpul guvernării PDL-PSD. Mihai David a deţinut această funcţie până în ianuarie 2011. El a fost în perioada guvernării Adrian Năstase, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei.  Spre sfârşitul guvernării, David a fost numit consilierul lui Adrian Năstase. În decembrie 2009, Mihai David a prelungit şi alte contracte. Este vorba de  contractele cu Energy Holding, Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries), Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution) care au fost prelungite până în 2018. Cei doi, dar şi ceilalţi membri în CA Hidroelectrica, nu au avut nicio obiecţie la prelungirea contractului cu EFT AG Elveţia.

„Cu unanimitate de voturi a membrilor CA prezenţi se ia act de nota privind negocierea contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice şi mandatează directorul general al SC Hidroelectrica SA pentru negocierea  contractelor de export de energie electrică nr. 12 Ebis/28.02.2003 şi nr. Ro 22/25.03.2004, derulate în prezent de Hidroelectrica SA cu partenerul EFT Ag  Switzerland, în cele mai avantajoase condiţii pentru societate, şi prelungirea acestora cu încă 5 ani contractuali, respectiv până la data de 31.12.2015. (…)”, arată procesul verbal al şedinţei la care au participat şi Tudor Şerban şi Mihai David.

În numeroasele dezbateri publice ce au avut drept subiect contractele păguboase de livrare a energiei electrice ieftine către băieţii deştepţi, reprezentanţii PDL (în principal Adriean Videanu) şi PSD (Victor Ponta) s-au acuzat reciproc de responsabilitatea  semnării acestor contracte, precum şi pentru prelungirea lor.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat recent că aceste contracte de livrare ieftină a energiei electrice au determinat pierderi de 1,2 miliarde euro pentru Hidroelectrica.     Text Box:

Cele mai citite

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...
Ultima oră
Pe aceeași temă